PROTESTE în penitenciare. La Botoşani, condamnaţii au dat foc închisorii, la Jilava deţinuţii au refuzat masa de seară VIDEO

Mai multe proteste au loc la penitenciarele din ţară. La Botoşani, deţinuţii au dat foc închisorii, informează România TV. De asemenea, zece persoane private de libertate de la Penitenciarul Jilava au refuzat masa de seară, miercuri, alăturându-se astfel protestului deținuților din celelalte unități.
Filip Stan
13 iul. 2016, 19:15
PROTESTE în penitenciare. La Botoşani, condamnaţii au dat foc închisorii, la Jilava deţinuţii au refuzat masa de seară VIDEO

UPDATE. SITUAŢIA în ţară, la ora 23.00:

  • Penitenciarul Iași, nu sunt manifestări, 226 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Poarta Albă, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.
  • Penitenciarul Botoșani, 95 de deținuți se manifestă zgomotos în curtea de plimbare, 13 deținuți au escaladat și protestează pe acoperișul unei secții de deținere și 8 pe acoperișul curții de plimbare, 590 de deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.
  • Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 11 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 15 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Giurgiu, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.
  • Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 2 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 10 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 235 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Bistrița, 2 deținuți au escaladat acoperișul unei secții de deținere și 7 acoperișul blocului alimentar, fără manifestări violente, 247 deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.
  • Penitenciarul Deva, fără manifestări, 6 deținuți au refuzat hrana.
  • Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 54 deținuți au refuzat hrana.

PROTEST la Penitenciarul din Botoşani. Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul din Botoşani s-au urcat pe acoperişul închisorii şi au dat foc la mai multe haine.

Oamenii legii au intervenit la faţa locului.

PROTEST la Penitenciarul Jilava.Zece au refuzat masa de seară, în semn de solidaritate cu deținuți din alte penitenciare. Nu s-au manifestat violent. Un număr de 16 deținuți, din cei 1.363 câți sunt la Penitenciarul Jilava, au refuzat masa de prânz furnizată de instituție„, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității de detenție, Cristian Erving Micu.

În ultimele zile, în mai multe penitenciare din țară au loc proteste ale deținuților care cer îmbunătățirea condițiilor de detenție. Ei reclamă supraaglomerarea, aspecte legate de participarea la activități lucrative și educative, programul tv, serviciile medicale, micșorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea și termenele stabilite de comisia pentru liberare condiționată.

Citeşte şi REVOLTĂ la Penitenciarul Poarta Albă. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor

PROTEST Penitenciarul din Iaşi. Câteva sute de persoane încarcerate în Penitenciarul Iaşi protestează de două zile faţă de condiţiile de cazare. Situaţia a degenerat, marţi, când o cameră a fost incendiată şi, potrivit unuia dintre protestatari, două persoane s-ar fi automutilat, informaţia nefiind confirmată oficial. Cel puţin 200 de persoane erau implicate ieri în protest, sute de forţe de ordine fiind mobilizate, potrivit adevarul.ro.

Deţinuţii au scandat lozinci împotriva conducerii penitenciarului. „Jos comuniştii”, „Criminalii” sau „Dreptate” sunt doar câteva dintre scandările pe care deţinuţii le strigau ieri, ei putând fi auziţi până în exteriorul penitenciarului.

Mai mulţi dintre deţinuţii protestatari s-au urcat pe una dintre prelatele metalice din jurul curţii închisorii, scandând împotriva conducerii penitenciarului.

Având în vedere evenimentele care se deruleză în acest moment (n.r. marţi, la prânz), s-au sistat celelalte activităţi care se derulau în această. Dimineaţă, la începutul protestelor, erau în jur de 200 de deţinuti la trei curţi de plimbare. Două curţi de plimbare au renunţat la proteste şi au mai rămas în prezent 9 deţinuţi„, a mai spus Gabriela Topoliceanu.

Citeşte şi Revoltă în penitenciarele din ţară. Imagini ŞOCANTE cu protestul deţinuţilor. Ce a provocat haosul VIDEO

PROTESTE la Penitenciarul Bistrița. Mai mulți deținuți din cadrul Penitenciarului Bistrița au protestat, miercuri, în semn de solidaritate cu revendicările persoanelor aflate în celelalte penitenciare din țară, unii refuzând pâinea, alții în schimb urcându-se pe acoperișuri sau incendiind materiale textile în celule.

Chiar dacă incidentele au început în jurul orei 14,00, prima reacție publică a penitenciarului bistrițean a venit aproape trei ore mai târziu, prin purtătorul de cuvânt.

„În cursul după-amiezii de astăzi (miercuri n.r.), în jurul orei 14,00, 15 deținuți din cadrul unei secții de cazare au refuzat pâinea, fără să invoce motive specifice. Ulterior, 13 deținuți au escaladat acoperișul unei secții de deținere și a blocului alimentar, manifestându-se verbal zgomotos și protestând în semn de solidaritate cu deținuții din celelalte penitenciare. În același timp, persoanele de pe o altă secție de deținere au incendiat materiale textile producând pagube materiale. Pentru intervenție a fost alarmat întreg personalul unității. Totodată, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, Inspectoratului Județean de Jandarmi, a celui de Poliție, precum și al SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt Laura Opriș.

Ea a precizat că deținuții au fost evacuați în siguranță din celulele în care au fost incendiate materiale textile și că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.

La ora 17,00, pe acoperișul blocului alimentar se mai aflau doar șase persoane, care își strigau revendicările și cereau „să vină televiziunea”.

„Conducerea penitenciarului poartă discuții cu deținuții implicați în această formă de protest și încearcă identificarea unor soluții care răspundă problemelor. Principalele aspecte semnalate de către deținuți vizează condițiile de detenție, cum ar fi supraaglomerarea, acordarea de servicii medicale suplimentare, posibile acte de clemență care ar putea fi adoptate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Reprezentanta Penitenciarului Bistrița spune că, în acest moment, gradul de ocupare al unității nu este depășit.

„Din ce date am la acest moment, penitenciarul nostru nu se confruntă cu un grad de ocupare pentru capacitatea normală de deținere, nici plângerile deținuților nu au fost în acest sens până acum. Așa cum am menționat, incidentul produs se manifestă pe fondul fraternizării sau al solidarității cu manifestările deținuților din celelalte penitenciare”, a spus Laura Opriș.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri