Protest la Vâlcea. Oamenii vor să atragă atenţia asupra modului în care sunt trataţi pacienţii Spitalului Judeţean

Aproximativ 70 de persoane nemulţumite de serviciile medicale din Vâlcea au protestat joi în faţa Prefecturii şi au cerut autorităţilor să ia măsuri împotriva celor responsabili în cazurile celor doi copii, unul în vârstă de un an şi o lună iar celălalt de un an şi opt luni, care au ajuns în stare foarte gravă la spitale din Bucureşti după ce au fost consultaţi de medici din Râmnicu Vâlcea.
Alina Costache
17 ian. 2019, 15:54
Protest la Vâlcea. Oamenii vor să atragă atenţia asupra modului în care sunt trataţi pacienţii Spitalului Judeţean

Oamenii, între care şi bunicii copilului aflat în moarte cerebrală la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, au acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea de indolenţă şi au cerut suspendarea medicilor care sunt suspectaţi de malpraxis.

„Ceea ce se întâmplă în spitalul din Vâlcea e ceva de nedescris. Zi de zi apar cazuri, apar persoane nemulţumite şi nu vreau să generalizez, pentru că sunt şi medici buni la Râmnicu Vâlcea, dar cei care se cred stăpâni pe saloanele respective, pe cabinetele respective ar trebui să se uite un pic şi la omul de jos. Să îşi dea silinţa să-l facă bine pe omul ăla. Nimeni nu se duce acolo de drag. Cerem să se facă dreptate în cele două cazuri şi conducerea spitalului, corpul de control de la Ministerul Sănătăţii, care sperăm să vină la Vâlcea, să ia deciziile corecte”, a afirmat unul dintre organizatorii protestului.

La protest a venit şi mama unui copil de trei ani, care a adus noi acuzaţii la adresa pediatrilor vâlceni. Ea a susţinut că băieţelul ei a fost internat în urmă cu câteva zile la spital pentru lipsă de fier, dar pentru că în saloane sunt internaţi pacienţi fără să se ţină cont de diagnostice, a plecat acasă cu pneumonie acută.

„Ne-au internat pentru lipsă de fier, dar copilul a luat alte boli din spital, iar sâmbătă, mi-a făcut temperatură de 39 cu 9. Pentru că doamna doctor care ne-a făcut internarea nu era de serviciu, a venit doctoriţa care este şi în cazul lui Ayan (copilul de un an şi o lună aflat în comă la Bucureşti, n.r.) şi care nu ştiu de ce nu e suspendată şi mi-a spus să pun hainele mele şi ale copilului în chiuvetă, să le ud cu apă şi să le pun peste copil. Se întreba apoi cu doamna asistentă ce să-i mai facă pentru ca să-i scadă temperatura. Nu se poate aşa ceva! Am cerut ieri externarea copilului, pentru că în saloane sunt internaţi la grămadă copii şi cu viroze şi cu enterocolite. Diagnosticul de pe biletul de externare e pneumonie acută”, a spus Claudia Zaharia.

Protestul din faţa Prefecturii, al doilea în ultimele cinci zile, a fost organizat de Asociaţia Victimele Malpraxisului Medical, în urma lui, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, promiţându-le protestatarilor că va încerca, în limitele competenţelor pe care le are, să-i ajute să clarifice situaţiile semnalate la Spitalul Judeţean.

 

Citeşte şi Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul copilului de un an şi jumătate de la Vâlcea, ajuns în moarte cerebrală la Bucureşti

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul