Minerii de subteran de la Salina Slănic nu au mai intrat, vineri, în galeriile de sare şi au rămas la suprafaţă, protestând allături de colegii lor, după ce discuţiile cu directorul Salrom, Dumitru Matei, nu au dus la rezolvarea revendicărilor angajaţilor salinei, a declarat liderul de sindicat Alexandru Drăgoi.
El a precizat că toţi cei 212 angajaţi ai salinei din judeţul Prahova au întrerupt din nou lucrul şi protestează la suprafaţă, fiind oprite atât activitatea de exploatare a sării cât şi cea de vizitare a salinei care de miercuri până duminică ar trebui să fie deschisă publicului.
„Ne cerem scuze, ne pare rău pentru această situaţie, dar nu se poate că continuăm în aceste condiţii”, a spus reprezentantul angajaţilor Salinei Slănic, potrivit news.ro.
Salariaţii minei de sare de la Slănic au declanşat un protest marţi, când 80 de mineri s-au blocat în subteran, de unde au ieşit a doua zi, în timp ce minerii de suprafaţă au oprit lucrul la staţia de preparare a sării. Ei acuză salariile foarte mici în raport cu condiţiile în care munesc, dar lipsa investiţiilor care ar trebui făcute la mina de sare. Astel, conform sindiclaiştilor, salariul unui miner din subteran este de sun 2000 de lei, în timp ce minerii de suprafaţă au salarii de puţin peste 1700 de lei.
Miercuri, după ce au mers la Ministerul Economiei unde reprezentanţii lor au avut o discuţie cu ministrul Dănuţ Andruşcă, iar acesta le-a promis că le va rezolva problemele, angajaţii salinei au suspendat protestul. Joi, salariaţii au avut o nouă discuţie cu conducerea Salrom, în urma căreia li s-a spus că revendicările lor nu pot fi rezolvate, a precizat reprezentantul salariaţilor.