Proteste în învăţământ. Marile centrale sindicale cer „dezgheţarea” salariilor

Federaţiile sindicale din învăţământ FSLI şi "Spiru Haret" anunţă proteste după ce Guvernul a decis să amâne a doua oară majorările salariale.
Filip Stan
03 ian. 2021, 10:23
Proteste în învăţământ. Marile centrale sindicale cer

Proteste în învăţământ. După FSLI, şi membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au solicitat conducerii organizaţiei sindicale să înceapă demersurile pentru organizarea de acţiuni de protest, în cazul în care guvernul nu va decide, până la adoptarea Legii Bugetului pe 2021, majorarea angajaţilor din învăţământ.

„Le transmit, cu această ocazie, membrilor Guvernului şi Parlamentului României ca au timp până la aprobarea Legii Bugetului să facă analize, studii, audit în sistem. În condiţiile în care până atunci nu vor veni cu o poziţie publică privind salarizarea din sistemul de învăţământ, membrii de sindicat ne-au solicitat să începem demersurile pentru demararea acţiunilor de protest”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele FSE „SPIRU HARET„, Marius Nistor, citat de Agerpres.

Organizaţia sindicală solicită guvernului să reevalueze decizia de „îngheţare” a salariilor în sistemul de învăţământ şi să facă o analiză corectă a situaţiei veniturilor din educaţie.

Reprezentanții „SPIRU HARET” subliniază că, în România, cadrele didactice câştigă în medie cu până la o treime mai puţin faţă de angajaţii cu studii superioare din mediul privat.

Preşedintele organizaţiei sindicale, Marius Nistor, a atras atenţia că în unele instituţii publice paznicii sau şoferii au salarii mari mari decât dascălii.

„Cu toate că studiile şi analizele ne arată că suntem la limita de jos a salarizării, că în unele instituţii din România sunt paznici şi şoferi care primesc salarii mai mari decât cel al unui cadru didactic, tot nouă, angajaţilor din sistemul educaţional, ni se cere să fim solidari, să ne gândim la România. Niciun membru al clasei politice nu doreşte însă să facă o analiză reală a veniturilor cadrelor didactice raportate la cele ale altor categorii socio-profesionale”, a subliniat Nistor.

Liderul organizaţiei sindicale a menţionat că profesorii nu au primit niciun sprijin pentru continuarea activităţii de predare în regim on-line.

„Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care, de la începutul acestei pandemii, angajaţii din sistem au fost aruncaţi în necunoscut, fără pregătire şi fără cele necesare pentru a-şi continua activitatea în regim on-line. Ne sunt prezentate cazuri de succes din companiile mulţinaţionale, unde angajaţii au trecut la tele-muncă, însă nimeni nu arată că acei salariaţi au primit laptop-uri ca să-şi poată desfăşura activitatea de acasă, au fost instruiţi în regim de urgenţă, au primit, de fapt, tot sprijinul necesar pentru această schimbare majoră. Ce au primit angajaţii din sistemul educaţional? Nimic! A trebuit să se descurce prin mijloace proprii, să investească din fondurile personale pentru a-şi continua activitatea, pentru care trebuie apreciaţi. Să înveţe de pe Youtube cum să intre în contact cu elevii, acolo unde s-a putut, pentru că şi acum foarte mulţi copii sunt privaţi de dreptul la educaţie din cauză că nu au mijloacele necesare pentru a putea participa la aceste activităţi”, a încheiat preşedintele FSE „SPIRU HARET”.

Proteste în învăţământ Anul Nou 2021 începe cu proteste. FSLI: „Protestele în educaţie vor fi inevitabile”

Proteste în învăţământ. Organizaţia sindicală susţine că, începând cu 1 septembrie 2020, potrivit OUG 114/2018, personalul didactic ar fi trebuit să primească o majorare a salariilor pentru a ajunge la nivelul stabilit prin Legea salarizării nr. 153/2017, majorare care a fost amânată de Guvernul Orban pentru 1 septembrie 2021.

De asemenea, prin Legea bugetului de stat, în 2021, toţi salariaţii din sectorul bugetar ar fi trebuit să beneficieze de o creştere a salariilor cu 25% din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, se precizează în comunicatul FSE „SPIRU HARET”.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” consideră că aceste majorări sunt obligatorii, în condiţiile în care în învăţământ nu se acordă alte sporuri pentru condiţii periculoase de muncă ca în alte domenii, iar cele care se acordă sunt blocate la nivelul anului 2016, chiar dacă legea prevede că ar trebui să fie calculate la salariile în plată, conform comunicatului organizaţiei sindicale.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster