PROTESTE în ţară. Liberalii au organizat mitinguri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură

În mai multe oraşe din ţară au loc, vineri, mitinguri pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Liberalii au anunţat că vor fi pichetate sediile prefecturilor.
Iulian Tudor
12 iun. 2015, 07:35
PROTESTE în ţară. Liberalii au organizat mitinguri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură

Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, vineri dimineaţă, pentru MEDIAFAXîn timpul dezbaterii moţiunii de cenzură sunt programate acţiuni de protest în toate municipiile reşedinţă de judeţ.

În majoritatea oraşelor, mitingurile pentru susţinerea moţiunii de cenzură sunt programate să înceapă la ora 11.00.

Astfel, la Timişoara, acţiunea de protest, care va avea loc în faţa Prefecturii Timiş, este programată să înceapă la ora 11.00 şi să se încheie la ora 14.00, iar organizatorii estimează că la protest vor participa câteva sute de persoane, potrivit liderului PNL Timiş, Dan Popa.

Şi filiala Bacău a PNL a anunţat un miting de susţinere de la ora 11.00, în faţa Prefecturii. „Liberalii îi vor transmite premierului Victor Viorel Ponta că votul românilor din străinătate nu este un moft şi că oricât ar încerca să evite acest lucru, PSD va ajunge să dea socoteala din punct de vedere electoral tuturor românilor. Ne alăturam românilor care au fost batjocoriţi de Guvernul Ponta, prin interzicerea unui drept fundamental, precum cel de a vota, şi totodată societăţii civile în lupta împotriva corupţiei”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Citeşte şi Gabriel Oprea: Îl susţin total pe Victor Ponta. Moţiunea de cenzură nu are nicio şansă

Şi la Cluj-Napoca, Arad şi Constanţa, acţiunile de protest sunt programate să înceapă tot la ora 11.00, în faţa sediilor prefecturilor, iar organizatorii estimează că vor participa aproximativ 500 de persoane. Liderul Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Arad, Andrei Fuliaş, a anunţat că liberalii au autorizaţie pentru pichetarea sediului Prefecturii până la ora 14.00.

„Vineri, între orele 11.00 şi 14.00, PNL Arad va organiza un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta. Mitingul, care a fost aprobat deja de către autorităţi, va avea loc pe trotuarul din faţa Prefecturii Judeţului Arad, adică între clădirea Primăriei şi cea a Universităţii Aurel Vlaicu”, a precizat Fuliaş.

Tot aproximativ 500 de oameni sunt aşteptaţi şi la mitingul de susţinere a moţiunii organizat de PNL Gorj, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, între orele 11.00 şi 14.00.

Citeşte şi Gorghiu: Dacă Guvernul nu pică, mă aştept la o mineriadă parlamentară pentru modificarea legislaţiei penale

Şi la Deva va avea loc un miting în Piaţa Prefecturii, organizat de filiala judeţeană a PNL Hunedoara. Şi în judeţul Covasna, la Sfântu Gheorghe, membri ai PNL ar urma să participe la un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură, în faţa sediului Prefecturii, între orele 12.00 şi 13.00. La Iaşi, mitingul de protest este programat să înceapă la ora 10.00.

Şi la Bucureşti era programat un „lanţ uman” în jurul Palatului Parlamentului, în timpul dezbtarii moţiunii de cenzură, însă liderii PNL au anunţat, miercuri, că renunţă la acţiunea de protest întrucât în aceeaşi zonă şi la aceeaşi oră urma să aibă loc şi un miting al PSD. La o zi de la anunţul PNL de renunţare la miting, şi PSD a anunţat că acţiunea de protest care ar fi urmat să aibă loc vineri a fost anulată.

Parlamentul dezbate, vineri, de la ora 10.00, prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta iniţiată după câştigare alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis, dar iniţiatorii, liberalii, nu îi dau prea mari şanse de reuşită.

Citeşte şi Parlamentul votează MOŢIUNEA DE CENZURĂ a PNL. Victor Ponta: „Sigur că am emoţii” LIVE TEXT

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Aparatul din casă care te sărăcește. Consumă enorm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”