Proteste la combinatul Oltchim: Angajaţii cer să li se prezinte planul de reorganizare

Aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim protestează, marţi, în faţa pavilionului administrativ, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi ianuarie, ei cerând conducerii unităţii să le prezinte planul de reorganizare, în condiţiile în care combinatul a intrat în insolvenţă. În timpul protestelor, circa 200 de angajaţi au intrat în Pavilionul Administrativ şi l-au scos pe liderul sindical Mihai Diculoiu dintr-o şedinţă cu directorul combinatului.
Romania TV
05 feb. 2013, 10:42
Proteste la combinatul Oltchim: Angajaţii cer să li se prezinte planul de reorganizare

Protestatarii i-au cerut liderului sindical să plece din incinta combinatului, deoarece nu îi reprezintă, întrucât nu i-a ajutat „în niciun mod” şi a fost părtaş la dezastrul financiar în care se află combinatul în prezent.

„I-am cerut lui Diculoiu să plece şi să nu mai discute cu directorul Bălan. El nu ne reprezintă, el ne-a înşelat toate aşteptările şi a făcut doar afacerile lui şi nu ne-a ajutat în niciun mod. În rest, cerem banii pe decembrie şi ianuarie, iar dacă se fac disponibilizări să ne dea salariile compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă. Suntem supăraţi, Ponta şi Vosganian (n.r. – ministrul Economiei, Varujan Vosganian) ne-au minţit, ne mint şi acum, dar protestul continuă până la clarificarea situaţiei”, a declarat un protestatar.

Salariaţii care au intrat în Pavilionul Administrativ l-au huiduit îndelung pe Mihai Diculoiu şi i-au cerut să părăsească zona respectivă, liderul de sindicat fiind nevoit în final să plece de la discuţiile cu directorul combinatului, Mihai Bălan, însă situaţia nu a degenerat, nefiind înregistrate altercaţii.

Potrivit liderului sindical Corneliu Cernev, oamenii solicită conducerii combinatului şi administratorului judiciar să le precizeze care este planul de reorganizare şi restructurare. „Oamenii aşteaptă capitalizarea, acum ştiu că Tribunalul Vâlcea a aprobat insolvenţa, dar vor să ştie ce se întâmplă. Ei vor ca Guvernul să ne sprijine financiar cu 20 de milioane de euro, băncile să aloce alte 25 milioane de euro, iar în acest mod să asigurăm rentabilizarea Oltchim. Altfel, insolvenţa nu este benefică, deşi protejează combinatul de creditori, dar vrem banii prin care să lucrăm în cel mai scurt timp la 65 la sută capacitate de producţie. Oamenii se tem că rămân fără locuri de muncă dacă nu se alocă bani pentru capitalizare”, a declarat Corneliu Cernev.

De asemenea, oamenii se tem că nu vor primi salarii compensatorii dacă vor fi disponibilizaţi. „Ne-au tot minţit în campania electorală, iar acum ne mint în continuare. Ne vor da afară fără salarii compensatorii, am auzit că tot combinatul va ajunge la fier vechi, aşa s-a declarat. Este o incertitudine totală”, a spus un protestatar.

În jurul orei 12.30 au avut loc discuţii între conducerea combinatului şi liderii sindicali de la Oltchim şi de la Divizia Petrochmimică Bradu.

Tot marţi, aproximativ 300 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat în faţa unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi avansul pe ianuarie, ei temându-se că îşi vor pierde locurile de muncă, în condiţiile în care combinatul Oltchim a intrat în insolvenţă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primeşti bani din străinătate. Cum află ANAF de sumele transferate, de fapt
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH