Membri ai Fraternal Order of Police (FOP) din Chicago s-au adunat în faţa clădirii administraţiei comitatului Cook, purtând insigne cu mesajul „Foxx trebuie să plece”, făcând referire la Kim Foxx, procurorul comitatului, al cărui birou a renunţat la săptămâna trecută la acuzaţiile formulate împotriva lui Jussie Smollett.
Demonstranţii au fost întâmpinaţi de grupuri mai mici, printre care şi membri ai Alianţei Împotriva Represiunii Rasiste şi Politice din Chicago, care au organizat un contra-protest şi au purtat însemne cu „FOP este rasist”.
Scena a devenit haotică în momentul în care grupurile s-au întâlnit după ce contra-protestatarii – iniţial poziţionaţi vizavi de biroul lui Foxx – au traversat spre locul în care erau adunaţi membrii FOP. Ciocnirile s-au limitat la schimburi verbale şi nu s-au semnalat violenţe. Zeci de ofiţeri de poliţie s-au aflat la faţa locului şi, în cele din urmă, aceştia au folosit bicicletele pentru a crea o barieră între cele două grupuri, potrivit Agerpres.
Smollett, actor de culoare, care şi-a recunoscut deschis homosexualitatea, a fost eliminat din distribuţia ultimelor două episoade ale sezonului serialului ”Empire” după declanşarea scandalului.
Actorul a fost acuzat că şi-ar fi expediat o scrisoare conţinând insulte rasiste şi homofobe, după care ar fi recrutat doi bărbaţi care să-l ajute să-şi însceneze o agresiune la sfârşitul lunii ianuarie, în centrul oraşului Chicago. Smollett a depus apoi plângere la poliţie, potrivit Agerpres.
Poliţia din Chicago l-a acuzat că a inventat această agresiune pentru a promova în carieră.