Deputaţii au votat pentru numirea lui Kiril Ananiev ca ministru de finanţe, precum şi a unor noi titulari la economie, sănătate, interne şi turism. Remanierea a fost aprobată cu 116 voturi pentru şi 89 împotrivă, dintr-un total de 240 posibile.
Kiril Ananiev, în vârstă de 65 de ani, fost viceministru de finanţe în patru guverne după 1998, va trebui să îşi îndeplinească atribuţiile în contextul recesiunii economice aşteptate din cauza epidemiei de coronavirus. În guvernul Borisov, el a deţinut până acum portofoliul sănătăţii.
Citeşte şi Bulgaria redeschide cluburile de noapte şi barurile
În timpul dezbaterilor, deputaţii din principala formaţiune de opoziţie, Partidul Socialist, au scandat „Demisia!” şi „Mai mult”, susţinând astfel protestele de stradă care au loc la Sofia şi în alte oraşe de două săptămâni.
Joi, câteva mii de bulgari, mai ales tineri, au mărşăluit prin centru capitalei susţinând că remanierea este „o glumă”. Protestatarii îl acuză pe Borisov că nu a reuşit să taie legăturile dintre oficialii coruptibili şi magnaţii locali. Pentru vineri au fost anunţate noi manifestaţii.
Anti-government protests have been happening in Bulgaria every day for two weeks. We went to Sofia to find out why.
Read more on https://t.co/tYde9k7pxe pic.twitter.com/i7SOtsry02
— euronews (@euronews) July 23, 2020