Protestul liberalilor: Vosganian trece şi el azi pe la Cotroceni ca să-l „îmbărbăteze” pe Ghişe

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a anunţat că va merge, miercuri, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, pentru a protesta alături de colegul său de partid, senatorul Ioan Ghişe, faţă de reîntoarcerea la Cotroceni a lui Traian Băsescu.
Romania TV
29 aug. 2012, 13:00
Protestul liberalilor: Vosganian trece şi el azi pe la Cotroceni ca să-l

„Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu am să trec astăzi pe la Palatul Cotroceni, să-i adresez lui Ioan Ghişe câteva cuvinte de îmbărbătare”, scrie Vosganian pe blogul său.

Câţiva dintre cititorii blogului au salutat decizia, unul dintre ei sugerându-le celor doi chiar un demers mai radical.

„V-aş sugera să recomandaţi d-lui Ghişe şi prietenului său să lase acele pancarte penibile, deoarece el este destul de bine cunoscut deja prin iniţiativa sa parlamentară pe care, spre ruşinea lor. Ponta şi Crin au desconsiderat-o. Vă sugerez în schimb să vă legaţi mâinile cu lanţuri, gest poate mai sugestiv pentru statul totalitar poliţienesc pe care TB vrea să-l perpetueze”, îi scrie Tiberiu lui Vosganian.

Acesta însă nu s-a arătat prea încântat de idee. „Văleu, să mă leg cu lanţuri? Să mă desfacă utilizând aparatul de sudură?”, spune liberalul.

Ioan Ghişe, senatorul PNL care a cerut Parlamentului să ia act de faptul că Traian Băsescu este demis de drept, a protestat marţi în faţa Palatului Cotroceni împotriva întoarcerii lui Băsescu. Cu două pancarte ataşate de corp, senatorul a spus că este vorba de „un gest simbolic” şi a promis că va veni în fiecare zi, „cât va fi vreme frumoasă”.

Ghişe şi un colaborator al acestuia au sosit, marţi, în faţa Palatului Cotroceni pentru a protesta faţă de întoarcerea lui Băsescu.

Senatorul şi-a făcut apariţia cu două pancarte ataşate de corp pe care scrie „Poporul a decis: Băsescu e demis” şi „Poporul român este suveran”.

„Este un gest simbolic: ne plimbăm în fiecare zi un sfert sau o jumătate de oră câtă vreme va fi vreme frumoasă. Când va veni frigul, nu, pentru că este păcat să ne irosim energia”, a declarat Ghişe.

Întrebat dacă nu se teme că va fi amendat de poliţişti, liberalul a răspuns: „Nu, suntem cetăţeni liberi care ne plimbăm în fiecare zi în jurul Palatului Cotroceni”. El a precizat că protestează ca simplu cetăţean, nu în calitate de membru PNL.

Totodată, Ghişe a spus că a primit un mail cu ameninţări la adresa sa, în care un anonim îl avertizează că „îi rupe gâtul”.

Ulterior, într-o emisiune la România TV, senatorul a respins cu înverşunare ideea că ar fi vorba de un protest. „Nu-i protest. M-am plimbat cu prietenul meu Ion Ciochină nu nişte pancarte pe noi (…) Dumneavoastră credeţi că mă plimb în funcţie de părerea dumneavoastră?” i-a spus Ghişe Laviniei Şandru care începuse să comenteze demersul liberalului.

Senatorul PNL, Ioan Ghişe, a propus două variante de atac a invalidării referendumului: fie ca Parlamentul să retrimită Curţii Constituţionale hotărârea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis, însă plenul Parlamentului nu a aprobat dezbaterea proiectelor sale.

Mai mult, senatorul Ghişe a pregătit plângeri penale împotriva celor şase judecători ai Curţii Constituţionale care au votat pentru validarea referendumului din 29 iulie, cu următoarele capete de acuzare: uzurpare de calităţi oficiale, subminarea suveranităţii poporului, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu. „Toate aceste infracţiuni sunt prevăzute de Codul Penal cu închisoare”, a precizat senatorul PNL.

În prima variantă propusă de Ghişe conducerii PNL şi ulterior Parlamentului se prevede că „Hotărârea nr. 6/2012 a Curţii constituţionale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatului acestuia va fi retrimisă la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa doar cu privire la modul în care a vegheat la respectarea procedurilor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”.

Cea de-a doua variantă analizată de conducerea PNL este ca Parlamentul să decidă mâine că preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost demis. „Parlamentul României constată că preşedintele României, Traian Băsescu, este demis conform prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţia României. Parlamentul României constată că functia de preşedinte al României este vacantă, potrivit art.97, alin 1 din Constituţia României. În termen de 3 luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou preşedinte, potrivit art. 97, alin(2) din Constituţia României”, se arată în cel de-al doilea proiect de hotărâre care va fi depus mâine de Ioan Ghişe la Parlament.

 

 

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
PSD propune pe Radu Marinescu pentru Ministerul Justiției
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios