Prototipul unui modul spaţial produs de NASA s-a prăbuşit spectaculos în timpul testelor

Morpheus, prototipul unui mic modul spaţial produs de NASA pentru a coborî pe Lună şi pe alte planete, a luat foc, joi, în timpul zborului de testare şi s-a prăbuşit cuprins de flăcări, fără a face răniţi la sol, la scurt timp de la decolare, au anunţat reprezentanţii agenţiei spaţiale americane.
Romania TV
10 aug. 2012, 07:54
Prototipul unui modul spaţial produs de NASA s-a prăbuşit spectaculos în timpul testelor

„Vehiculul produs în cadrul proiectului Morpheus a decolat cu bine, dar apoi a suferit o avarie la o componentă informatică, iar acest fapt l-a împiedicat să se stabilizeze în aer”, au explicat reprezentanţii NASA într-un comunicat, informează AFP.

Prăbuşindu-se pe sol, modulul Morpheus a luat foc şi a explodat, dar incendiul a fost repede stăpânit de pompierii de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, unde s-a produs accidentul.

„Inginerii noştri studiază acum datele obţinute în timpul testului”, afirmă agenţia spaţială americană, potrivit căreia „eşecuri precum acesta sunt prevăzute încă dinainte de organizarea testelor şi ele fac parte din procesul necesar pentru dezvoltarea unui vehicul complex care urmează să zboare în spaţiu”.

„Ceea ce vom afla din aceste teste ne va permite să construim cel mai bun sistem posibil în viitor”, se afirmă în acelaşi comunicat emis de NASA.

Morpheus este un mic vehicul spaţial, conceput pentru a transporta până la 500 de kilograme de materiale pe Lună, a anunţat NASA.

Potrivit Reuters, proiectul Morpheus reprezintă un parteneriat între NASA şi compania privată Armadillo Aerospace, care doreşte să construiască vehicule suborbitale reutilizabile, capabile să decoleze şi să aterizeze vertical.

NASA, care a cheltuit aproximativ 7 milioane de dolari pe acest proiect în ultimii doi ani şi jumătate, este extrem de interesată de dezvoltarea unor tehnologii care să permită trimiterea de vehicule de tip cargo pe Lună şi alte misiuni spaţiale viitoare care vor trece dincolo de orbita terestră.

Accidentul produs la baza din apropiere de Cape Canaveral a avut loc în condiţiile în care săptămâna începuse extrem de promiţător pentru NASA, odată cu coborârea reuşită a robotului Curiosity pe Marte, o misiune descrisă de specialiştii agenţiei spaţiale americane drept „un miracol al ingineriei”.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Angajații de la stat care vor da teste scrise pentru a-și păstra jobul. Vor fi evaluați anual
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Guvernul Ungariei propune modificări constituționale semnificative
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană