Prună: Trebuie să înceteze situaţia şefilor de penitenciar care nu ocupă funcţia în urma unui concurs

Ministrul Justiției, Raluca Prună, consideră că trebuie să înceteze situația șefilor de penitenciare care nu sunt numiți în urma unui concurs, ci "împuterniciți" de către directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 17:01
Prună: Trebuie să înceteze situaţia şefilor de penitenciar care nu ocupă funcţia în urma unui concurs

„Eu nu vorbesc de schimbări de persoane. În sistemul penitenciar, știți bine, nu este un secret, sunt foarte mulți șefi de penitenciar care nu sunt numiți în urma unui concurs, se numește în sistem că ‘sunt împuterniciți’. Asta înseamnă că funcționează acolo în baza deciziei directorului ANP, iar acest lucru eu cred că trebuie să înceteze, cred că fiecare trebuie să fie numit pe post pe un mandat cu o durată limitată, astfel încât fiecare să poată să facă, pe o perioadă de patru ani, să spunem, să-și implementeze un plan managerial, să-și impună viziunea, iar eu pentru asta militez, nu vreau să discut despre faptul că o persoană sau alta ar putea fi schimbată„, a declarat Raluca Prună, potrivit Agerpres.

Ea a fost întrebată de rezultatele verificărilor făcute la începutul anului la mai multe penitenciare. „Am primit, nu toate rapoartele sunt gata, multe sunt gata și am o idee despre ce ar trebui să dispun cu privire la penitenciare și voi dispune, sigur, în cooperare cu conducerea ANP, care și ei trebuie să lucreze cu mine, și eu cu ei, nu avem de ales nici unii, nici alții„, a arătat Prună.

Ministrul a făcut referire la efectele unor decizii pe care le-a luat ca ministru. „În urma unei vizite la un penitenciar, n-o să-l numesc, persoana de acolo a plecat la pensie, deci eu consider că oricum este un mic succes„, a precizat Raluca Prună.

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Sfânta Maria 2024. Se spune că vei avea noroc tot restul anului dacă îl consumi
Capital.ro
Mașinile interzise de la circulație. Ordin UE, lege și pentru România. Este „apel urgent”
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
Modificări ÎN CODUL RUTIER! Sunt restricții dure pentru unii șoferi
Adevarul
Armata ucraineană avansează în Kursk și ia zeci de prizonieri. Rusia a început să-și retragă trupe din Ucraina
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Furtuni puternice în minivacanța de Sfânta Maria. Avertismentul meteorologilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Experții în medicină avertizează! De ce NU trebuie să bei vara cafea
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
Se schimbă Codul Rutier! Tinerii sub 21 de ani nu vor mai avea voie să conducă aceste maşini
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Moartă la 32 de ani după ce medicii i-au ignorat simptomele! De ce boală suferea, de fapt
substantial.ro
Mohammed bin Salman își exprimă temerile pentru siguranța sa în contextul unui posibil acord cu Israelul
MediaFlux
POȘTAȘUL dă decizia de RECALCULARE și familiei. ANUNȚUL directorului Poștei Române
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...