Neculai Onţanu este candidatul susţinut de PSD pentru Sectorul 2 al Capitalei. Onţanu a mai fost primar al sectorului 2, a fost membru PSM, PSD şi UNPR, iar acum va candida din partea ADER, partid fondat de el. La alegerile din acest an, Neculai Onţanu va beneficia şi de susţinerea PPUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu.
De cealaltă parte, la Sectorul 3, PSD îl propune pe actualul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu. Situaţia la Sectorul 3 va fi însă dificilă întrucât atât PSD, cât şi PNL îl consideră de necâştigat. Candidatura lui Bădulescu vine şi după ce acesta a avut mai multe contre cu actualul primar al Sectorului 3 Robert Negoiţă.
Cei 6 candidați PSD la sectoarele din Capitală vor fi: Daniel Tudorache, Neculai Onțanu, Aurelian Bădulescu, Daniel Băluță, Daniel Florea și Gabriel Mutu.