„Le mulţumesc foarte mult colegilor din conducerea PSD care au fost de acord cu propunerile de a continua guvernarea, de a merge în noua formulă de majoritate parlamentară şi cu miniştrii, în condiţiile în care mulţi dintre ei nu sunt nici membri PSD, nici nu sunt cunoscuţi”, a spus Victor Ponta, la finalul şedinţei CExN al PSD.
Primul-ministru a precizat că votul colegilor săi exprimat luni este un vot de încredere pentru el şi pentru tinerii miniştri tehnocraţi propuşi, despre care Victor Ponta spune că vor putea înregistra performanţe la guvernare.
Referitor la şansele pe care noul Cabinet le are să fie validat de Parlament, Ponta a sous că nu are emoţii, întrucât în urma încheierii noilor acorduri cu USD şi cu grupul minorităţilor există o majoritate parlamentară de jumătate plus unu din parlamentari, necesară pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 85 din Constituţie privind schimbarea compoziţiei politice a Guvernului.
„Dacă votul este pozitiv din partea Parlamentului, sper ca miniştrii să fie învestiţi chiar marţi seară, pentru ca miercuri să putem să avem şedinţa de Guvern şi să revenim la o activitate nornmală. Cred că este în interesul ţării să avem un guvern stabil”, a precizat Victor Ponta.
Chestionat cu privire la intenţia exprimată de Traian Băsescu de a contesta guvernul la Curtea Constiuţională, premierul a spus: „Eu mă uit pe ce scrie în Constituţie, nu pe ce spun oamenii la televizor. Preşedintele nu poate, conform legii, să conteste hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională”.