PSD ameninţă că depune „foarte curând” o moţiune simplă pe Sănătate

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat că social-democraţii vor depune la Parlament "foarte curând", respectiv săptămâna viitoare, o moţiune simplă pe Sănătate la adresa ministrului Nelu Tătaru. Anunţul vine în contextul unei creşteri record a numărului de cazuri în ultimele zile. 
Romania TV
14 iun. 2020, 13:36
PSD ameninţă că depune
Lucian Romaşcanu, atac dur la adresa lui Klaus Iohannis

„Dânsul, din nefericire, nu a reuşit să gestioneze aşa cum se aştepta toată lumea această pandemie, dincolo de toate declaraţiile extrem de, cum să spunem, festiviste ale Guvernului. Din păcate, suntem în acest moment pe locul întâi în Europa Centrală şi de Est la decese la milionul de locuitori. Testele sunt insignifiante ca număr. Nu ştim nici până în ziua de astăzi câte persoane au fost testate, aflăm doar numărul testelor procesate şi, poate fi doar o coincidenţă, dar ne îndoim de acest lucru, pe măsură ce se apropie decizia privind starea de alertă, brusc vedem că numărul îmbolnăvirilor creşte, dar şi numărul testelor a crescut, deşi se spunea, atunci când aveam trei, patru, cinci mii de teste pe zi, că nu există personal pentru a procesa şi a face mai multe teste. Brusc avem 10.000, 11.000,12.000 de teste făcute”, a afirmat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă.

El a acuzat o abordare „heirupistă” a guvernanţilor în privinţa spitalelor care, „majoritatea,” au fost declarate spitale de suport COVID, în detrimentul bolnavilor cronici.

„În consecinţă, bolnavii cronici au fost ţinuţi la cozi imense sau mulţi dintre ei nu au putut fi primiţi în unităţile spitaliceşti care, conform declaraţiilor managerilor de spitale, sunt goale în acest moment. Ce s-a întâmplat? Există un studiu făcut în Marea Britanie, confirmat şi de Asociaţia pacienţilor oncologici din România, care spune că pe perioada pandemiei, datorită acestei abordări înguste, numărul deceslor din cauza bolilor oncologice s-a triplat. Există, de asemenea, informaţii în spaţiul public cum că numărul deceselor din cauza bolilor cardiovasculare s-a dublat. Este imperios necesar şi somăm Guvernul Orban şi pe ministrul Tătaru să deschidă spitalele pentru toţi pacienţii cronici”, a subliniat Lucian Romaşcanu.

El a susţinut, totodată, că guvernanţii „nu testează din motive care devin din ce în ce mai clar politice, pentru a putea jongla cu cifrele”.

„Cine a vrut să testeze în masă, cum este cazul Primăriei Capitalei şi al doamnei primar general, Gabriela Firea, au fost opriţi să o facă. Sperăm ca acest lucru să se oprească cât de curând, iar testarea în masă a oamenilor pentru a şti ceea ce avem de făcut pe mai departe să pornească de îndată. Iarăşi, avem obligativitatea purtării măştii, dar măştile către cei nevoiaşi nu au fost distribuite încă, dar avem pe masă o achiziţie de 100 de milioane de măşti, aproximativ 40 de milioane de euro, achiziţie directă. Lucrurile acestea trebuie să înceteze!”, a completat Romaşcanu. 

CREŞTERE-RECORD! 320 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în ultimele 24 DE ORE

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19 (coronavirus).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Numărul de teste COVID-19 făcute de autorități în ultimele 24 de ore este 7.925.

La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Care sunt orașele unde se vând case cu doar 1 euro. Proprietari pot deveni inclusiv românii, dar trebuie îndeplinite câteva condiții
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru cei care vor să se căsătorească în Italia. Fără acest act special, ceremonia nu este posibilă
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cutremur sâmbătă seară în România! În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Larry, celebrul motan din Downing Street, fură din nou atenția la întâlnirea cu Georgia Meloni
MediaFlux
Unii pensionari primesc 125 de lei în luna aprilie. Banii nu sunt însă pentru toată lumea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!