PSD Buzău vrea să dea burse elevilor cu note de 7 şi 8. Explicaţia primarului: „Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri”

PSD Buzău vrea să dea burse elevilor cu note de 7 şi 8, începând din anul 2021, aşa cum reiese dintr-un material electoral editat de echipa de campanie a social-democraţilor buzoieni.
Razvan Mihalascu
19 nov. 2020, 10:26
PSD Buzău vrea să dea burse elevilor cu note de 7 şi 8. Explicaţia primarului:

În comunicatul  intitulat „Burse pentru elevii de 7 şi 8, soluţia Buzăului pentru educaţie”, PSD Buzău anunţă că în programul de guvernare al social-democraţilor este prevăzută creşterea costului standard per elev cu până la 400 la sută faţă de prezent şi se prezintă cum la Buzău ar putea primi burse şi elevii de 7 şi 8, conform News.ro.

„Dacă până acum an de an au fost premiaţi elevii care fac excelenţă în învăţământ, mulţi dintre aceştia alegând la final de carieră educaţională să studieze în străinătate, purtând şi riscul de a deveni fideli ţărilor de adopţie, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma aduce în atenţie elevul de nivel mediu pentru care vor fi alocate burse astfel încât şi acesta să studieze iar familia să-şi permită sa îl păstreze în şcoală, pentru ca în cele din urmă să acceadă către vârful ierarhiei. Ȋn bugetul din 2021 al Primăriei Municipiului Buzău vor fi cuprinse sumele necesare pentru ca elevii din oraş să primească bursele care fac pionierat în ţară”, se arată în articolul electoral al PSD Buzău.

Citeşte şi: Elev din Galaţi, scrisoare către Guvern: „Închiderea școlilor este o catastrofă pentru noi”

PSD Buzău vrea să dea burse elevilor cu note de 7 şi 8. Primarul Constantin Toma: „Lucrăm la un proiect prin care să nu ajutăm numai elita”

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a explicat de ce PSD Buzău vrea să dea burse elevilor cu note de 7 şi 8.

„Lucrăm la un proiect prin care să nu ajutăm numai elita, ci să ajutăm şi să meargă copiii la şcoală, şi să-şi termine şcoala. Degeaba dai o bursă unui elev de 10 când 70-80% sunt mediocri sau submediocri iar această mediocritate se datorează faptului că multe familii nu îşi dau interesul pentru copii sau nu au condiţii acasă pentru a ţine un copil la şcoală. Va face parte din bugetul anului viitor şi va fi una din priorităţi educaţia şi cultura pentru că degeaba asfaltăm şi facem tot dacă nu punem bază pe educaţie”, a precizat edilul Buzăului.

Citeşte şi: Cursuri online la înălţime. Un student se urcă într-un copac de 8 metri ca să prindă conexiune la internet FOTO

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre