PSD cere convocarea conducerii Parlamentului. Alexandru Rafila: Nu putem să-i privăm pe pacienţii cronici de accesul în spitale

Alexandru Rafila a anunţat că PSD cere convocarea conducerii Parlamentului la începutul săptămânii viitoare pentru a se găsi o soluţie în privinţa accesului limitat al pacienţilor cu boli cronice în spitale.
Filip Stan
06 oct. 2021, 17:24
PSD cere convocarea conducerii Parlamentului. Alexandru Rafila: Nu putem să-i privăm pe pacienţii cronici de accesul în spitale

PSD cere convocarea conducerii Parlamentului, la începutul săptămânii viitoare, pentru a găsi soluţii legislative în privinţa accesului limitat al pacienţilor cu boli cronice la tratament în spital, a anunţat, miercuri, vicepreşedintele social-democrat Alexandru Rafila.

PSD cere convocarea conducerii Parlamentului

Citeşte şi Marcel Ciolacu, atac nimicitor la adresa lui Klaus Iohannis. „Nu are nicio soluţie. A ajuns concluzia PSD: trebuie făcute alegeri anticipate”

Alexandru Rafila a anunţat, miercuri, că PSD solicită convocarea unei şedinţe a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la care să participe ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi preşedinţii comisiilor parlamentare de sănătate.

„Nu este un demers politicianist, este o încercare să găsim o rezolvare, dacă va fi nevoie, de natură legislativă în Parlamentul României, împreună cu cei care sunt mandataţi din punct de vedere legal să gestioneze această problemă, respectiv ministrul Sănătăţii şi şeful DSU, încât pacienţii care au boli cronice să nu se mai simtă discriminaţi, să nu mai fie discriminaţi şi ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut, respectiv această mortalitate în exces care a afectat zeci de mii de persoane, să nu se mai producă şi în acest an”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.

Acesta a amintit că ordinul DSU emis în urmă cu două zile şi avizat de Ministerul Sănătăţii referitor la tratarea în sistemul spitalicesc doar a urgenţelor medico-chirurgicale a fost criticat de mai multe organizaţii ale pacienţilor.

„Există multe categorii de pacienţi la care limitarea accesului la servicii medicale timp de 30 de zile poate duce la înrăutăţirea stării de sănătate, îi poate afecta foarte serios. Ce s-a întâmplat anul trecut când a fost emis un ordin similar ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi. În lunile octombrie, noiembrie, decembrie ale anului trecut s-a înregistrat în România o super-mortalitate, excluzând din această socoteală pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, de circa 6.000 de persoane. Există şi acum acest pericol datorită limitării accesului la servicii de sănătate pentru foarte mulţi pacienţi, încât ei să fie în situaţia să li se înrăutăţească starea de sănătate şi să sufere sechele, fie, Doamne fereşte, pentru unii să se ajungă la deces. Noi trebuie să găsim împreună o soluţie la această situaţie”, a adăugat Alexandru Rafila.

Citeşte şi PSD a depăşit 35% înainte de căderea Guvernului Cîţu. AUR şi-a dublat scorul electoral – SONDAJ

Potrivit deputatului PSD, Guvernul demis a eşuat şi are o capacitate limitată în a rezolva această problemă.

Alexandru Rafila: Masca de protecţie în spaţiile deschise, o măsură de sănătate publică

Alexandru Rafila a declarat că reintroducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie  în spaţiile deschise este o măsură de sănătate publică, iar nemulţumirile trebuie adresate celor care au permis să se ajungă la creşterea „fără precedent” a incidenţei cazurilor de COVID-19 prin lipsa de acţiuni şi încurajarea de evenimente cu extrem de multe persoane.

„Este o măsură de sănătate publică care a fost aplicată şi în România, a fost aplicată şi în alte state din UE. Dacă există nemulţumiri legate de această măsură, ele trebuie adresate celor care au dus la această situaţie şi la creşterea incidenţei la nivele fără precedent şi la punerea în pericol a sănătăţii publice. Prin lipsa de acţiuni timp de trei, patru luni de zile au permis să se ajungă la această situaţie. Ba mai mult, au încurajat transmiterea prin încurajarea de evenimente cu extrem de multe persoane, care au culminat cu Congresul PNL”, a susţinut Rafila, într-o conferinţă de presă.

Potrivit deputatului PSD, cauzele acestei situaţii sunt eşecul campaniei de vaccinare anti-COVID şi neluarea la timp a măsurilor necesare.

„Toate ţările din UE au vaccinat cel puţin două treimi din populaţie şi sunt alte ţări care se apropie la 90%. Noi am reuşit să vaccinăm doar o treime, este clar că persoanele nevaccinate sunt din rândul acelora din care se recrutează cazurile internate în spitale şi în terapie intensivă. (…) A doua cauză a fost legată de faptul că, începând din luna iulie, când s-a observat o creştere importantă a numărului de cazuri, nu s-a luat niciun fel de măsură. Dimpotrivă, după ce restricţiile s-au ridicat pe data de 15 mai, fără să existe nicio atingere a obiectivelor legate de vaccinare, nu s-a mai făcut nimic şi au fost încurajate tot felul de manifestări care au încurajat transmiterea infecţiei. Lucrurile acestea se răzbună acum. Guvernul a fost demis, dar responsabilitatea nu poate fi eludată de membrii fostului executiv care gestionează interimar administrarea României”, a menţionat Alexandru Rafila.

El a adăugat că trebuie introduse restricţii „adaptate contextului”, „realiste, nu stupide”.

„Noi am avut de-a lungul timpului tot felul de măsuri stupide care nu aveau un impact asupra transmiterii, însă aveau un impact asupra modului în care afectau viaţa oamenilor şi de multe ori au fost luate făcându-se referire la specialişti, dar, de fapt, erau decizii politice, care nu aveau legătură cu recomandarea unor specialişti”, a explicat Rafila.

Masca de protecţie redevine obligatorie în toate spaţiile publice deschise în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori, potrivit unui ordinul comun semnat de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Audio. Călin Georgescu l-a sunat pe un apropiat al lui Elon Musk înainte să fie ridicat de poliţişti. “Salut, acum mă duc acolo”
Capital.ro
Avocata lui Călin Georgescu face anunțul momentului: S-ar putea să-l rețină!
Playtech.ro
Singura parte din moştenire care nu poate fi înlăturată prin testament. Detaliul care limitează libertatea defunctului de...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Pericol în sistemul de sănătate din România. Multe spitale, în colaps
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
10-20 de ani de pușcărie. Anunț cumplit despre Călin Georgescu. Decizia luată de procurori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, plasat sub control judiciar de Parchetul General
MediaFlux
Georgescu riscă între 10 și 20 de ani de pușcărie! Ce acuzații i se aduc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa