PSD condamnă acţiunile lui Klaus Iohannis. Despre refuzul revocării procurorului general: Complicitate de natură penală între cei doi

Partidul Social Democrat condamnă public "acţiunile repetate ale preşedintelui Iohannis prin care încearcă blocarea activităţii Guvernului, cu scopul vădit de a împiedica PSD să ducă la bun sfârşit angajamentele electorale asumate în programul de guvernare. Conform Social - democraţilor, al doilea refuz al preşedintelui Iohannis de a emite decretele de numire în funcţia de ministru pentru persoanele propuse la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice reprezintă o tentativă iresponsabilă de blocare a investiţiilor guvernamentale în cele mai importante domenii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor României: infrastructura de transport şi dezvoltarea locală, şeful statului încălcând deliberat în mai multe rânduri Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, referitor la refuzul preşedintelui de a-l revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, social-democraţii acuză o "complicitate de natură penală" cu acesta şi un act de trafic de influenţă comis asupra acestuia, având în vedere că la Parchetul General se află în cercetare un dosar penal privind dobândirea prin fals şi uz de fals a unor proprietăţi de către familia prezidenţială.
Iulian Tudor
04 ian. 2019, 15:57
PSD condamnă acţiunile lui Klaus Iohannis. Despre refuzul revocării procurorului general: Complicitate de natură penală între cei doi

„Partidul Social Democrat condamnă public acţiunile repetate ale preşedintelui Iohannis prin care încearcă blocarea activităţii Guvernului, cu scopul vădit de a împiedica PSD să ducă la bun sfârşit angajamentele electorale asumate în programul de guvernare. Al doilea refuz al preşedintelui Iohannis de a emite decretele de numire în funcţia de ministru pentru persoanele propuse la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice reprezintă o tentativă iresponsabilă de blocare a investiţiilor guvernamentale în cele mai importante domenii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor României: infrastructura de transport şi dezvoltarea locală”, arată PSD într-un comunicat.

Klaus Iohannis: Voi refuza propunerile pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării. Nu îl voi revoca pe Augustin Lazăr

Conform social-democraţilor, în această chestiune preşedintele Iohannis a încălcat în mod deliberat, în mai multe rânduri, Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale.

„Pe de o parte, Klaus Iohannis a încălcat Decizia CCR nr. 875/2018, refuzând să răspundă, DE ÎNDATĂ, în scris şi motivat, la primele propuneri înaintate de prim-ministrul, respectiv cu privire la refuzul numirii doamnei Lia Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al Transporturilor şi a domnului Ilan Laufer în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Pe de altă parte, Klaus Iohannis a încălcat şi Decizia CCR nr. 98/2008 care interzice preşedintelui României să refuze a doua propunere pentru funcţia de ministru, în cazul unei remanieri guvernamentale”, argumentează PSD .

În acelaşi timp, ei consideră că, „sfidând Constituţia şi statul de drept, preşedintele a intrat într-o complicitate de natură penală cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, propus deja spre revocare pentru abateri disciplinare deosebit de grave şi pentru încălcarea gravă a legilor şi drepturilor fundamentale ale omului”.

„Prin refuzul de a emite decretul de revocare a acestuia, preşedintele comite un act de trafic de influenţă asupra celui care conduce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se află în cercetare un dosar penal privind dobândirea prin fals şi uz de fals a unor proprietăţi de către familia prezidenţială. Această protecţie neconstituţională pe care Klaus Iohannis şi şeful PÎCCJ şi-o acordă reciproc, nu poate fi privită în afara contextului în care soţia preşedintelui a refuzat în mod repetat să se prezinte la audieri la PÎCCj într-un dosar penal – situându-se deasupra legii şi în dispreţul obligaţiilor legale pe care le are orice alt cetăţean al României”, spun social-democraţii.

Partidul Social Democrat avertizează că va face uz de toate mijloacele legale şi constituţionale pe care le are la dispoziţie pentru apărarea ordinii constituţionale şi a statului de drept, asigurând totodată minima stabilitate politică necesară în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman