„România ocupă primul loc în regiune la numărul deceselor cauzate de COVID-19. Este rezultatul dramatic al incapacității și superficialității Guvernului PNL, care a crezut că poate păcăli la nesfârșit populația aplicând tactica ”teste puține = îmbolnăviri puține”.
Românilor li se cere să #respecte regulile, în timp ce Guvernul nu respectă două reguli simple:
Numai prin respectarea acestor două reguli simple România poate evita scenariul negru din Italia și din Spania.
Între timp, președintele Iohannis anunță că, în loc de teste, Guvernul PNL le aplică românilor amenzi! Dar cine amendează Guvernul pentru că nu testează populația, pentru că nu asigură echipamente de protecție medicilor și pentru că ascunde informații, domnule Iohannis?”, se arată în postarea conducerii PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după şedinţa de la Cotroceni pentru evaluarea măsurilor de siguranţă şi ordine publică, că este absolut necesar ca toată lumea să respecte legea în aceasta perioadă, iar cine nu respectă ordonanţele militare şi ordinul autorităţilor va fi sancţionat. Şeful statului a precizat că până acum s-au aplicat 78.000 de amenzi persoanelor care nu au respectat măsurile impuse prin Ordonanţele militare pe timpul epidemiei de coronavirus.