Senatorul PSD Ilie Sârbu spune, într-un interviu acordat RFI, că este exclus ca PSD să renunţe la ideea revocării lui Mircea Geoană şi acum aşteaptă un moment prielnic.
„Dorim în continuare să-l înlocuim. Se pare că nu putem, pentru că nu avem numărul necesar de voturi, dar asta nu înseamnă că ne oprim. S-ar putea să avem o zi în care ei (senatorii Puterii-n.r.) să nu fie la Parlament şi să putem s-o facem”, afirmă Sârbu, care adaugă că mai există şi alte variante, cum ar fi negocieri individuale cu senatorii Puteri. „Poate mai găsim un coleg sau doi. Nouă nu ne trebuie mult, ne trebuie doi colegi care să voteze cu noi. Nimic nu-i exclus în politică…”, explică social-democratul.
Pe de altă parte, liderul PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc, spune că sancţionarea lui Mircea Geoană este necesară în cadrul Comisiei de integritate.
„Nu este admisibilă tolerarea acestui comportament, de a nu respecta o decizie luată unanim la vârful partidului. (…) Sancţionarea lui Mircea Geoană, în urma recomandării comisiei de integritate, este necesară pentru că acesta nu este la prima sfidare a autorităţii partidului. Suntem în faţa unei lupte foarte grele, în 2012, şi avem nevoie de o solidaritate a liderilor şi de unitate de monolit”, consideră Hrebenciuc.