„Părinţii nu au cu cine să lase copiii acasă. Pentru că şcolile sunt închise. Guvernul PNL trebuie să ia măsuri urgente să ajute părinţii. Interesat doar de sondaje de opinie, Guvernul PNL a uitat – din nou – de românii care au copii şi care nu au în grija cui să îi lase. Nu a luat în calcul niciun moment faptul că odată cu ridicarea stării de urgenţă, pe 15 mai, nu mai pot fi acordate compensaţii părinţilor care rămân acasă pentru a avea grijă de copiii minori. After-school-ul sau grădiniţa nu mai sunt soluţii în acest an. Pentru că unităţile de învăţământ rămân închise. Să fie lăsaţi în grija bunicilor, nici gând, pentru că riscul să îi infecteze este prea mare”, spune PSD într-un mesaj pe Facebook.
Social-democraţii afirmă că este clar pentru toată lumea, „mai puţin pentru Guvernul Orban”, că este nevoie acum de măsuri în sprijinul părinţilor.
„Dacă Guvernul Orban va ignora şi această problemă, PSD va acţiona pentru adoptarea rapidă a unui act normativ în Parlament, care să permită părinţilor să stea acasă pentru a-şi supraveghea copiii până la redeschiderea unităţilor de învăţământ”, mai spun cei de la PSD.