UPDATE Comisia va fi condusă de senatorul Adrian Țuțuianu — președinte, propus de PSD, de Marian Gheorghe Cupșa — vicepreședinte, propus de ALDE, și de Verestoy Attila — secretar, propus de UDMR. Țuțuianu a primit 366 de voturi „pentru” și 2 „împotrivă”, potrivit Agerpres.
Ceilalți membri ai comisiei sunt: Doina Federovici, Radu Băbuș, Gabriel Nasra, Cezar Preda, Ioan Cristian Chirteș, Manuel Costescu.
Cine este Adrian Ţuţuianu
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu (51 de ani) este la al doilea mandat în camera superioară a parlamentului, după cel din 2008-2012. Între 2012 şi 2016 a fost preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
A absolvit facultatea de Drept şi este Lector/Conferentiar universitar doctor la Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative.
În 2010 a absolvit 2010 Colegiul Naţional de Apărare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Potrivit declaraţiei de avere, deţine mai multe terenuri în judeţul Dâmboviţa, patru apartamente în Târgovişte, o casă în judeţul Dâmboviţa şi un apartament în Bucureşti, trei maşini marca Volkswagen.
În privinţa conturilor, Adrian Ţuţuianu are 54.000 de lei şi acţiuni la mai multe societăţi. Datoriile către bănci î şi societăţi de leasing însumează 100.000 de lei.
Veniturile realizate împreună cu soţia în anul 2016 totalizează aproape 130.000 de lei.
UPDATE Parlamentarii PMP s-au retras, luni, de la ședința de plen a Parlamentului pe motiv că acest partid nu are niciun reprezentant în Comisiile de control al SRI și SIE.
Deputatul PMP Robert Turcescu a spus că formațiunea refuză să participe la „o astfel de mascaradă, de abuz”.
„Să citim împreună art. 64 din Constituție, care spune că Biroul permanent și comisiile parlamentare se alcătuiesc conform configurației politice a fiecărei Camere. Faptul că PMP, prin jocul desfășurat în această dimineață, nu primește niciun loc în Comisiile SRI și SIE este un abuz. Ceea ce se întâmplă azi este un abuz, PMP va refuza să participe la o astfel de mascaradă, de abuz, ne retragem de la această ședință”, a afirmat Turcescu.
„Jos mascarada, jos abuzul!”, a replicat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Ulterior, Robert Turcescu a continuat să susțină, pe holurile Palatului Parlamentului, că „s-a întâmplat un abuz”.
„Cel mai important lucru, pe care trebuie să-l spun de la bun început, este acela că electoratul PMP are dreptul să fie reprezentat în aceste două comisii extrem de importante — comisiile SRI și SIE. Prin jocurile unor lideri politici (…), PMP nu are niciun loc în Comisiile de control asupra activității SRI și SIE, ceea ce este un abuz, și am decis să nu participăm la un astfel de abuz. (…) Ce argument logic stă în picioare față de ceea ce a comis practic un grup restrâns de indivizi, care încearcă să manipuleze în felul acesta și opinia publică, dar și accesul unui partid legitim aflat în Parlamentul României de a avea reprezentanți în aceste comisii”, a argumentat Turcescu.
Potrivit acestuia, „contextul este aparte”, mai ales când după „scandalul Ghiță” se discută foarte intens despre nevoia de a pune sub un control parlamentar adevărat, „nu mimat”, atât SRI, cât și SIE.
„PMP este un partid care prin vocile lui, în frunte cu președintele Traian Băsescu, a ridicat în ultimul an mai ales cu voce tare problema acestui control parlamentar necesar asupra SRI și SIE. Ei bine, poate tocmai asta îi deranjează pe acești băieți, îi întreb pe cei care au decis astăzi să scoată PMP din comisiile SRI și SIE — i-a speriat cineva? I-a speriat ceva? (…) Puteam ridica niște probleme de reformare a acestor servicii. Vom asista din păcate, în continuare, la felul în care se acoperă, nu se dorește transparentizarea acestor servicii și nici probabil reformarea acestui control parlamentar, care are nevoie de un altfel de abordare. Controlul parlamentar asupra SRI și SIE trebuie să fie o realitate, să nu mai fie mimat. Ceea ce vedem în ultimii ani a fost o mimare a acestui control”, a adăugat el.
Președintele executiv al PMP, deputatul Valeriu Steriu, a subliniat, la rândul său, că este pentru prima oară în ultimii 27 de ani când un partid care are grup la Camera Deputaților și Senat nu are un reprezentant în niciuna dintre cele două comisii.
„Este fără precedent acest lucru cu atât mai mult cu cât există expertize, există bună intenție de a transparentiza, am venit cu soluții, am propus chiar o mărire a numărului de parlamentari în cele două comisii, tocmai pentru a avea un acces cât mai mare, cât mai transparent al unor oameni în aceste comisii. Am fost excluși de la orice tip de dialog, nu a fost niciun fel de negociere”, a declarat Steriu.
Întrebat dacă PMP se gândește să conteste la CCR hotărârea Parlamentului, Steriu spune că va fi luată în calcul o astfel de posibilitate.
„Vom analiza, împreună cu juriștii, dacă există o astfel de posibilitate și vom căuta în zilele următoare toate variantele cu atât mai mult cu cât, în mod absolut uimitor, se discută astăzi doar de o comisie. Este îngrijorător, ținând cont de faptul că la SIE nu avem în clipa de față niciun conducător al acestui serviciu, bugetul nu știu cum va fi discutat în lipsa unei comisii care să analizeze în 25 bugetul pentru SIE”, a explicat deputatul PMP.
Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, în ședința de luni, propunerea deputatului Eugen Nicolicea privind amânarea discuțiilor privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe (SIE) și scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi.
Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a solicitat și amânarea discuțiilor privind Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989.
„Vă rog să amânăm, adică să scoatem de pe ordinea de zi discutarea despre Comisia pentru revoluționari și Comisia SIE pentru o dată ulterioară, după consultarea tuturor liderilor grupurilor, existând următoarea situație: din Comisia SIE trebuie să facă parte trei deputați și doi senatori, dar toată lumea a propus numai de la Camera Deputaților și acest lucru ne face imposibil să votăm, iar la Comisia pentru revoluționari s-a propus discutarea ei împreună cu celelalte comisii, rămânând practic să ne pronunțăm doar asupra Comisiei de control a SRI”, a declarat Nicolicea, de la tribuna Parlamentului.
Solicitarea acestuia a fost aprobată de plenul reunit cu 294 de voturi ‘pentru’ și 88 ‘împotrivă’.
PSD preia şefia comisiilor SRI şi SIE, prin Adrian Ţuţuianu la SRI şi Mihai Weber la SIE
PSD va prelua şefia ambelor comisii de control SRI şi SIE, urmând să îi propună pe senatorul Adrian Ţuţuianu pentru preşedinţia Comisiei SRI, iar pe deputatul Mihai Weber pentru preşedinţia Comisiei SIE, au declarat surse din PSD pentru Mediafax.
Astfel, Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa, va fi propus de PSD pentru a prelua preşedinţia Comisiei SRI, iar ca membri vor fi propuşi Doina Fedorovici (senator) Horia Nasra (deputat), Radu Babuş (deputat).
Mihai Weber, deputat, va fi propus de PSD să preia preşedinţia Comisiei SIE, iar ca membru al acestei comisii va fi propus Dorel Căprar (deputat).