Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a criticat, vineri, la Brăila, actualul Guvern, despre care a spus că a tăiat majorarea pensiei minime.
„Ce văd acum la Guvernul Orban mi se pare un amatorism, o prostie atât de mare încât nu ştiu cum au putut să îi păcălească pe oameni aşa rău. Au tăiat majorarea pensiei minime. Adică un impact la 900.000 de oameni. Noi vorbim de 70 de lei. Poate pentru domnul Orban nu înseamnă nimic, pentru bunicii noştri care au lucrat în agricultură, sunt banii pentru medicamente. 300 milioane este impactul bugetar. Sunt nişte oameni răi, răzbunători, s-au răzbunat pe profesori, mint când spun că majorează salariile profesorilor”, a declarat Ciolacu.
Liderul social-democrat a apreciat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga legea de majorare a alocaţiilor şi a spus despre acesta că prin declanşarea alegerilor anticipate îşi doreşte să scape de Ludovic Orban.
„M-a bucurat decizia preşedintelui să promulge legea propusă de PSD în Parlament de majorare a alocaţiilor. Este o veste bună. Dar am văzut că acest guvern asumat, în primul rând a fost asumat de preşedinte, care am văzut că vrea să scape de el, am văzut că vrea anticipate. Primul semnal este că preşedintele vrea să scape de Ludovic Orban. Acest guvern este asumat de coaliţia care l-a adus la putere. (…) Sunt ferm convins că vom aduce alături de noi oamenii necesari ca următoarea moţiune de cenzură depusă de noi să şi treacă. Trebuie să avem un obiectiv comun”, a declarat Ciolacu.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că au convenit că cel mai bine pentru România este să fie organizate alegeri anticipate şi că „ar fi util şi bine” ca anticipatele aibă loc simultan cu alegerile locale.