PSD, răspuns la atacul lui Iohannis privin alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct

PSD consideră că obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis faţă de ordonanţa de urgenţă privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal, direct, au la bază "o abordare populistă", contrară principiilor democratice.
Ionela Marcu
03 iun. 2019, 18:39
PSD, răspuns la atacul lui Iohannis privin alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct

„Argumentul că preşedintele de CJ nu ar trebui ales direct, pentru că nu ar «exista un popor al judeţului» este ridicol şi sfidător la adresa locuitorilor oricărui judeţ. Dacă acest argument s-ar aplica în mod similar primarilor, ar însemna că nici aceştia nu trebuie aleşi pentru că nu există un «popor al localităţii», ceea ce este în mod evident absurd”, spun reprezentanţii PSD, menţionând că reglementarea nu este o iniţiativă proprie a PSD, ci o solicitare exprimată de 29 de preşedinţi de consilii judeţene de la mai multe partide, inclusiv PNL.

„Practic, ordonanţa de urgenţă criticată de preşedinte ia puterea de la partide şi o redă cetăţenilor. Preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi direct de către cetăţeni şi nu vor mai fi decişi la masa verde, prin trocul dintre partide, cum se întâmpla până acum. Prin urmare, poziţia actuală a preşedintelui faţă de această măsură intră în contradicţie cu referendumul recent în care acesta susţinea că cetăţenii sunt cei care trebuie să aibă ultimul cuvânt”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni seară, de PSD.

Conform sursei citate, motivele invocate de preşedinte în critica asupra ordonanţei sunt „la fel de inconsistente şi lipsite de fundament”.

„Argumentul că preşedintele de CJ nu ar trebui ales direct, pentru că nu ar «exista un popor al judeţului» este ridicol şi sfidător la adresa locuitorilor oricărui judeţ. Dacă acest argument s-ar aplica în mod similar primarilor, ar însemna că nici aceştia nu trebuie aleşi pentru că nu există un «popor al localităţii», ceea ce este în mod evident absurd. În ce priveşte obiecţia că PSD ar schimba regulile în timpul jocului, subliniem că, dimpotrivă, această reglementare a fost adoptată prin procedură de urgenţă tocmai pentru a respecta recomandarea Comisiei de la Veneţia ca orice modificare în materia electorală să fie făcută cu cel puţin 12 luni înainte de următoarele alegeri. Astfel, partidele şi potenţialii candidaţi vor avea timp suficient pentru a se pregăti până la alegerile locale de anul viitor”, mai arată reprezentanţii PSD.

Ei susţin că, de asemenea, critica lui Klaus Iohannis că preşedintele de consiliu judeţean nu ar fi menţionat în Constituţie este „irelevantă”, pentru că nimic din Legea fundamentală nu interzice organizarea de alegeri pentru această poziţie de autoritate în administraţia locală. Dimpotrivă, potrivit art. 122. alin. 2 din Constituţie, „Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii”, ceea ce înseamnă că reglementarea în acest domeniu este lăsată la aprecierea legiuitorului, afirmă reprezentaţii PSD.

„Subliniem totodată că această reglementare nu este o iniţiativă proprie a PSD, ci o solicitare exprimată de 29 de preşedinţi de consilii judeţene de la mai multe partide politice, inclusiv de la PNL, cum ar fi cei de la Alba, Arad, Braşov, Călăraşi, Sibiu şi Suceava”, mai scrie în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră prin adoptarea unei OUG privind alegerea şefilor de Consilii Judeţene prin vot uninominal, PSD arată că nu a înţeles nimic din aceste alegeri pierdute catastrofal şi umblă iar la cutia cu ordonanţe de urgenţă, ceea ce e inacceptabil, a declarat luni purtătorul de cuvânt al şefului statului, care a apreciat că premierul Viorica Dăncilă face o concesie baronilor, enumerându-i pe Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene.

„În urma adoptării de către Guvern a unei Ordonanţe de Urgenţă referitoare la modificarea legislaţiei în privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, constată că PSD nu a înţeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut în mod catastrofal şi umblă iar la cutia cu ordonanţe de urgenţă, încercând să schimbe regula jocului în chiar în timpul desfăşurării jocului, ceea ce este inacceptabil. Votul romanilor nu este bătaia de joc a PSD, atenţionează preşedintele României. Cetăţenii au transmis pesediştilor în mod foarte clar că practica ordonanţelor de urgenţă trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituţie exclusiv pentru situaţii excepţionale. În niciun caz acest instrument nu poate fi folosit în continuare abuziv şi netransparent”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Conform şefului statului, schimbarea legii electorale făcută astăzi prin ordonanţă de urgenţă, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, este, de fapt, „o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă în faţa baronilor PS, în încercarea de a le câştiga sprijinul”.

„În mod evident, dacă se va schimba legislaţia în sensul enunţat de premier, vor fi favorizaţi acei preşedinţi de consilii judeţene aflaţi în prezent în funcţii, adică domnii Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene. Aceşti baronii PSD, panicaţi de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să îşi securizeze funcţiile, în ciuda voinţei românilor. Aşa ceva nu poate fi acceptat. Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că un judeţ nu este o comunitate cu o identitate proprie, iar un preşedinte de consiliu judeţean nu trebuie în niciun caz confundat cu un primar. În toată lumea, primarul reprezintă comunitatea, iar toate celelalte forme de organizare sunt diferite entităţi administrative. De altfel, chiar Constituţia – şi ar trebui să citim cu atenţie – prevede în mod expres că autorităţi ale administraţiei publice locale sunt primarii, consiliile locale şi consiliile judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean nu este aşadar consacrat prin Constituţie ca autoritate a administraţiei publice locale şi, prin urmare, nu este deloc obligatorie sau necesară alegerea sa în funcţie prin vot direct”, a spus purtătorul de cuvânt.

În opinia preşedintelui, „argumentul invocat de guvern că preşedintele de Consiliul Judeţean ar trebui să fie ales de popor nu se susţine pentru că nu există practic un popor al judeţului şi acest argument machiază, de fapt, disperarea PSD care a înţeles că este pe punctul de a pierde conducerile şi majorităţile în foarte multe consilii judeţene”.

„Dacă PSD chiar este preocupat în mod real de buna funcţionare a administraţiei publice şi de a îndrepta situaţia în privinţa alegerilor locale, soluţia este una foarte clară – adoptarea alegerii în două tururi a primarilor”, a conchis purtătorul de cuvânt.
Guvernul a aprobat luni OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Conform premierului Dăncilă, preşedintele Consiliului Judeţean va fi ales din nou prin vot direct de către cetăţeni. Premierul susţine că acest lcuru va da mai multă legitimitate şi responsabilitate preşedinţilor care vor pune n practică strategiile pentru care cetăţenii i-au ales. „Preşedintele Consiliului judeţean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide”, spune premierul.

„Vom modifica legislaţie, astfel încât preşedintele Consiliului Judeţean să fie ales din nou prin vot direct de comunitatea locală. Revenirea la votul uninominal va creşte legitimitatea, reprezentativitatea şi stabilitatea preşedinţilor consiliilor judeţene, cei care împreună cu primarii şi consilierii pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităţilor locale”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Marian Oprişan mulţumeşte Guvernului pentru adoptarea OUG prin care se reintroduce votul uninominal pentru preşedinţii de consilii judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, mulţumeşte Guvernului pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă prin care se reintroduce votul uninominal pentru preşedinţii de consilii judeţene.

 Distribuie pe Facebook  Distribuie pe Twitter  Distribuie pe Email

„Prieteni, mulţumesc Guvernului României pentru că susţine cu adevărat reforma în administraţia locală şi a fost de acord cu cererea preşedinţilor consiliilor judeţene de a fi reintrodus votul uninominal. Prin aprobarea, în Şedinţa de Guvern de luni, 3 iunie 2019, a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Guvernul României dă curs solicitării legitime a preşedinţilor consiliilor judeţene care au cerut ”alegerea preşedintelui consiliului judeţean prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”, a scris Oprişan pe pagina sa de Facebook.

„Revenim la normalitate!”, mai afirmă Oprişan.

Şeful PSD Vrancea spune că, prin introducerea votului uninominal, preşedinţii consiliilor judeţene se întorc la cetăţeni.

„Votul uninominal este singura modalitate prin care un om politic – fie el primar, preşedinte de consiliu judeţean sau preşedinte al României – poate fi responsabilizat în faţa celor care îl aleg! În acest moment un preşedinte de consiliu judeţean este ales anacronic, în mod indirect, de către consilierii judeţeni. Acest mod de a alege un preşedinte de consiliu judeţean nu reprezintă, de fiecare dată, voinţa cetăţenilor dintr-un judeţ. Afirm acest lucru pentru că au fost cazuri când votul consilierilor judeţeni a fost dat ca urmare a unei înţelegeri netransparente. Prin votul uninominal, astfel de practici sunt eliminate. Ţin să mulţumesc Primului-Ministru Viorica Dăncilă, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar şi Ministerului Justiţiei pentru iniţierea actului normativ aprobat”, mai declară Marian Oprişan.

El precizează că, la sfârşitul lunii mai, preşedinţii consiliilor judeţene au hotărât, cu majoritate de voturi, în cadrul Adunării Generale a UNCJR susţinerea alegerii preşedintelui prin vot uninominal şi l-au mandatat să facă toate demersurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a hotărârii.

Guvernul a aprobat luni OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Conform premierului Dăncilă,  preşedintele Consiliului Judeţean va fi ales din nou prin vot direct de către cetăţeni. Premierul susţine că acest lcuru va da mai multă legitimitate şi responsabilitate preşedinţilor care vor pune n practică strategiile pentru care cetăţenii i-au ales. ”Preşedintele Consiliului judeţean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide”, spune premierul.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Cartea care îi uimește pe oameni de secole. Conține coduri secrete vechi de sute de ani
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
kanald.ro
Părinții primesc 1.500 de lei pe lună, pe lângă alocație, pentru doi ani. Singura condiție care trebuie îndeplinită
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Ciclonul tropical Alfred amenință coasta de est a Australiei
MediaFlux
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin s-au accelerat în mod neașteptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă