„PSD este de acord cu întrebările propuse la referendumul consultativ, pentru acestea existând de altfel un acord cvasiunanim, ele nerăspunzând vreunei controverse din societate. În aceste condiţii, referendumul solicitat de preşedinte pare lipsit de utilitate şi va reprezenta probabil o cheltuială nejustificată din banii contribuabililor”, a transmis PSD într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat joi că preşedintele a semnat decretul referitor la întrebările pentru referendum.
Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.
Preşedintele va transmite un mesaj public cu privire la referendum joi, la ora 19:00.