PSD: Victor Ponta este un preşedinte de care România are nevoie şi pe care românii se pot baza

Social-democraţii Dan Şova, Mihai Sturzu, Ana Birchall şi Ionuţ Vulpescu consideră că premierul Victor Ponta este cea mai potrivită persoană pentru a fi următorul Preşedinte al României pentru că este tânăr, responsabil, aproape de oameni, adică un model total diferit de Traian Băsescu. Aceştea sunt de părere că premierul, prin prezenţa în zonele afectate de inundaţii în detrimentul Consiliului Naţional al PSD, a arătat că poate fi un preşedinte de care România are nevoie şi pe care românii se pot baza.
Romania TV
30 iul. 2014, 13:12
PSD: Victor Ponta este un preşedinte de care România are nevoie şi pe care românii se pot baza

„Prezent pe teren în zonele inundate, Victor Ponta a demonstrat ieri cum poate să arate viitorul preşedinte al României: cu adevărat apropiat de oameni, alături de ei şi în momentele grele, coordonând toate autorităţile responsabile cu intervenţia rapidă. Este un model total diferit de preşedinte, total diferit de stilul conflictual al lui Traian Băsescu din ultimii 10 ani. Să nu uităm cum Traian Băsescu se răstea anii trecuţi la sinistraţi, criticându-i şi certându-i în loc să-i sprijine, să le asculte problemele şi să-i ajute. Începând din noiembrie, românii au ocazia să ducă schimbarea până la capăt şi să se rupă total de un regim care a însemnat numai scandal şi ranchiună. Avem nevoie de un preşedinte care să fie al tuturor românilor şi care să se poată comporta ca un adevărat om de stat, aşa cum a făcut Victor Ponta ieri. Premierul a arătat că siguranţa oamenilor şi a proprietăţilor lor este mai importantă decât evenimentul politic de lansare a candidaturii la Cotroceni’, declară purtătorul de cuvânt la PSD Dan Şova.

„Premierul Victor Ponta a demonstrat ieri tuturor de ce merită să fie președintele românilor. Și-a reorganizat programul și a făcut o prioritate din nevoile oamenilor, în dauna unui eveniment politic important pe plan personal, lansarea propriei candidaturi la prezidențiale. Câți alți politicieni au făcut acest lucru? Unde au fost Iohannis, Cristian Diaconescu, MRU, Cătălin Predoiu, ieri, în timp ce îi cereau premierului să amâne Consiliul Național al PSD? În timp ce Victor Ponta era pe teren, alături de oameni, contracandidații săi stăteau comozi în fotolii, birouri, sau studiouri de televiziune. Nu i-am auzit pe aceștia să le mulțumească celor de la ISU, de la Salvamont, ci doar să critice pe nedrept. Premierul Victor Ponta ne-a arătat că poate să se împartă, să fie acolo unde este nevoie de el, fie că e vorba de o sală polivalentă plină de susținători, sau de un sat acoperit de ape, și că întotdeauna prioritatea sa vor fi oamenii aflați în necaz. Chiar dacă a participat la lansarea de la Craiova, Victor Ponta a fost în sală doar cât să-și țină discursul, după care s-a întors în localitățile afectate de inundații, unde de altfel a și rămas peste noapte. Așa se comportă un adevărat om de stat!”, declară Preşedintele TSD Mihai Sturzu.

„PSD va da României un preşedinte pe care îl merită, în persoana lui Victor Ponta. Suntem hotărâţi să le spunem românilor că momentul de final al regimului Băsescu a sosit şi că singura şansă pe care o avem pentru a spune o dată şi pentru totdeauna stop acestui regim şi oamenilor care încă îl perpetuează este să dăm României un nou model de preşedinte, un șef de stat democratic și european. Dacă ar fi să aleg numai câteva motive pentru care am votat pentru ca Victor Ponta să fie susţinut de PSD la prezidenţiale, aş spune că Victor Ponta este un reprezentant al unei noi generaţii de politicieni. Este un politician tânăr, cu o viziune proaspătă asupra dezvoltării economice şi sociale a României. Nu credeţi că a venit momentul ca România să fie condusă de o nouă generaţie, nepervertită de bolile comunismului, de o generaţie cu ambiţie care poate să aducă schimbarea pe care cu toţii o aşteptăm de 25 de ani?” precizează Ana Birchall.

„Victor Ponta a dat ieri dovadă de multă responsabiliate şi implicare în gestionarea inundaţiilor, în ciuda a ceea ce încearcă unii reprezentanţi demagogi ai opoziţiei să transmită. Premierul a arătat cum trebuie să se comporte un om de stat, un preşedinte adevărat – să-şi aranjeze priorităţile în funcţie de nevoile imediate ale oamenilor. Victor Ponta s-a aflat aproape toată ziua de ieri şi azi-noapte pe teren, alături de oameni şi de autorităţile care au intervenit de urgenţă, întârziind chiar la Consiliul Naţional al PSD, unde urma să-şi lanseze candidatura. România are nevoie de un astfel de model de preşedinte – cu adevărat apropiat de oameni, care pune mai multă importanţă asupra siguranţei cetăţenilor şi asupra problemelor de zi cu zi decât asupra propriei agende”, afirmă deputatul social-democrat Ionuţ Vulpescu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!