Psihologul a oferit şi explicaţia. „Pe vremea bunicilor și câteodată chiar a părinților noștri statul împreună era inevitabil acceptabil doar după întocmirea actelor care consfințeau administrativ și (după dorință) religios unirea celor doi parteneri. Înainte de „legalizarea” legăturii, coabitarea era privită ca fiind fie imorală, fie păcătoasă (depinzând de direcția din care venea judecata). Nu e de mirare deci că studiile mai vechi ne arată, fără echivoc că statul înainte de căsătorie crește riscul divorțului. În ultimele decenii, morala s-a mai relaxat. Inclusiv cea bisericească. Așa că, din nou, nu e de mirare că ultimele studii arată că nu statul împreună e problema ci vârsta de la care stăm împreună și că odată ce ești copt la minte statul împreună înainte de căsătorie nu mai este un predictor pentru destrămarea acesteia. Mie personal îmi place să înțeleg logica unui lucru. Așa că o să las studiile deoparte și voi încerca să mă țin după firul logic al poveștii. Avem o relație între doi oameni și două evenimente cu semnficație – mutatul împreună și căsătoria. Indiferent din ce cultură sau orientare religioasă faci sau nu parte, cele două evenimente implică semnificații, angajamente și consecințe. Mai întâi, ce au în comun cele două evenimente?”.
Continuarea pe sfatulpărinţilor.ro.