Peste 3 tone de carne de pui contaminată cu Salmonella ar fi fost exportată din România în mai multe ţări din Europa. Marfa a ajuns în Grecia, Germania, Austria, Olanda, Anglia şi Macedonia, potrivit România TV.
Lotul de 3,4 tone de carne de pui a fost exportat în Germania în luna martie, acelaşi lot fiind disponibil şi în România. Autorităţile sanitare româneşti au precizat că testele din perioada respectivă nu au indicat vreo infestare.
Alerta a plecat din Germania, iar inspectorii ANSVSA au făcut cercetări la producătorul român de carne.
În urma investigaţiilor, autorităţile au precizat că infestarea cu Salmonella nu s-a produs în România. Reprezentanţii ANSVSA susţin însă că problemele au apărut cel mai probabil în lanţul de distribuţie din Germania.