Așadar, știm cu toții că trebuie să fim foarte atenți la ce recipiente folosim atunci când încălzim alimente la microunde. Spre exemplu, e strict interzis să băgăm produse la cuptorul cu microunde în vase din metal sau care conțin parțial zone de metal. De regulă, ca să testezi dacă un vas e compatibil cu cutorul poți face un test. Pui apă în recipientul respectiv și îl bagi la cuptor pentru un minut la intensitate maximă. Dacă după acel minut apa e caldă, iar vasul rece îl poți lăsa în continuare fără probleme. Dacă vasul e cald, parțial sau total, trebuie să ai mare grijă să nu-l lași mai mult de două minute.
Acesta e doar un exemplu de ce reguli ar trebui să respecți atunci când încălzești mâncarea. Există și tot felul de trucuri la care poți apela când încălzești băuturi ca să economisești timp și energie. Tot ce trebuie să faci e să pui o lingură de metal în cuptor.
Da, ai auzit bine. Mulți oameni evită să-și încălzească ceaiul, cafeaua, laptele sau alte lichide la microunde, dar cu acest truc lucrurile ar putea deveni mult mai simple. Dacă vrei să încălzești băutura uniform, amestec-o puțin înainte, iar apoi pune lingura în interiorul cănii sau a paharului și lasă recipientul la microunde câteva secunde.
Lingura poate să fie din metal, atâta timp cât paharul sau cana sunt din alt material. Un lucru foarte important e mărimea lingurii, ea nu trebuie să atingă tavanul sau pereții cuptorului cu microunde.
Citește și Test de personalitate. Ce vezi prima oară în această imagine dezvăluie ce-ți rezervă viitorul