Purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Este exclusă orice renegociere a PNRR până în 2023”

Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Filip Stan
30 ian. 2022, 16:26
Purtătorul de cuvânt al Guvernului:

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a mai subliniat, în context, că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR.

„Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este exclus să demarăm orice demers de renegociere, până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens. Trebuie să ne concentrăm pe atingerea ţintelor şi jaloanelor, pentru ca românii să poată beneficia de miliardele de euro de care avem nevoie pentru susţinerea economiei şi ridicarea nivelului de trai.

Aşa cum premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, vineri, în conferinţa de presă susţinută alături de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important, iar, la nivelul Guvernului, atenţia trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze, după o viaţă de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent”, a declarat Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.

El a reamintit că, încă de la prima întrunire a Comitetului interministerial pentru PNRR, printre primele subiecte care au fost discutate s-a numărat reforma pensiilor.

„Ca atare, este o ţintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă, astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziţie prin acest program. Vom continua să acordăm toată atenţia necesară, astfel încât această reformă să se îndeplinească”, a mai transmis Dan Cărbunaru.

Citeşte şi: Florin Cîţu şochează: „Anul trecut a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cum diminuezi factura la gaze, dacă ai centrală termică. Metode simple
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!