Puterea, la mâna lui Geoană. USL şi coaliţia sunt la egalitate în Senat

Probabila plecare a senatorului de Caraş-Severin, Iosif Secăşan, la PNL va face ca numărul senatorilor opoziţiei să fie egal cu cel al puterii, 66 la 66. În aceste condiţii, votul independentului Mircea Geoană devine decisiv: dacă va fi acordat opoziţiei, aceasta preia controlul Senatului.
Romania TV
29 mart. 2012, 12:50
Puterea, la mâna lui Geoană. USL şi coaliţia sunt la egalitate în Senat

Dacă mai obţine un singur senator, pe lângă Iosif Secăşan, opoziţia se poate întoarce liniştită la lucrările Senatului deoarece va avea majoritatea necesară să treacă doar legile pe care le agrează.

Trecerea lui Secăşan în tabăra opoziţiei este dată ca certă. Senatorul PSD George Severin a anunţat joi Secăşan va anunţa în prima şedinţă a plenului Senatului trecerea la PNL.

„Iosif Secăşan şi-a exprimat intenţia ca în prima şedinţă, l-am auzit cu urechile mele, luaţi-o ca informaţie reală, să anunţe trecerea domniei sale la PNL. Din informaţiile mele, mai sunt şi alţii, dar nu îmi cereţi să dau nume”, a declarat Severin, citat de Mediafax, adăugând că „este foarte probabil ca într-un termen scurt la Senat opoziţia să dobândească majoritatea chiar şi fără Mircea Geoană”.

El a menţionat că în privinţa calculului privind majoritatea de la Senat „situaţia este un pic sucită” pentru că senatorul PDL Radu F. Alexandru, desemnat ca membru al CNA, precum şi senatorul PSD Gheorghe Marcu, desemnat vicepreşedinte la CNVM, au teoretic la dispoziţie un termen de trei luni pentru a se decide dacă renunţă la mandatele de senatori.

„În momentul în care vom avea majoritate la Senat, cel puţin în Camera respectivă, greva parlamentară va înceta, pentru că este ilogic, când noi avem majoritatea”, a spus el.

Senatorul PSD a precizat că liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au pus de acord că USL va asigura apoi funcţionarea Senatului pentru că sunt de dezbătut şi adoptat legi importante, mai ales pe zona juridică, unde este Cameră decizională.

În momentul de faţă, grupul PDL are 44 de senatori (cu tot cu independentul Iulian Urban), cel al UNPR 14, la care se adaugă 8 senatori UDMR. În total, puterea are 66 de senatori, faţă de cei 66 ai USL, dacă îl numărăm şi pe Secăşan.

În condiţiile de faţă, problema coaliţiei la Senat nu mai este doar că nu are cvorum pentru desfăşurarea şedinţelor, ci cum să blocheze recrutarea de către opoziţie a încă unui senator.

Mircea Geoană se află în poziţia de a înclina decisiv balanţa într-o parte sau alta: fie poate da USL majoritatea, fie se raliază puterii.

De altfel, preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat deja că USL îşi va întrerupe greva la Senat dacă obţine majoritatea. „În momentul în care vom avea majoritate, măcar într-una dintre camere, în principiu la Senat, cu siguranţă. Deci în momentul în care vom avea majoritate, vom ataca”, a declarat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Metoda simplă de uscat haine. Procesul e surprinzător
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți