Putin a făcut dintr-un muncitor reprezentantul lui oficial în regiunea Ural

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi recompensează "tovarăşii". El a numit într-un post-cheie din administraţia sa prezidenţială un muncitor care se declarase, în timpul protestelor anti Putin de la Moscova, să vină cu colegii de uzină, cu tunuri, ca să îl apere pe Putin, care era atunci premier.
Romania TV
19 mai 2012, 11:03
Putin a făcut dintr-un muncitor reprezentantul lui oficial în regiunea Ural

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a numit vineri reprezentantul personal în regiunea Ural, în persoana unui angajat al unei uzine de tancuri de asalt, care îi propusese în decembrie să vină să îl apere de manifestanţi. Igor Holmanskih, şef de atelier în uzinele UralWagonZavod din Nizhny Tagil, un complex important al industriei militare ruse, a ieşit în evidenţă în timpul unei conferinţe video cu Putin, după câteva zile de la primele manifestaţii masive ale opoziţiei, în Moscova.

„Aş vrea să spun, cu privire la aceste manifestaţii… Dacă poliţia nu va ajunge acolo, atunci băieţii şi cu mine suntem gata să venim pentru a ne apăra stabilitatea – în spiritul legii”, a declarat în acea vreme Holmanskih.”Veniţi, veniţi”, a fost răspunsul lui Putin, „dar nu acum, ci cu o altă ocazie”, informează Mediafax.

Înainte de alegeri, pe măsură ce manifestaţiile împotriva sa şi a partidului său, Rusia Unită, se înmulţeau, Putin a încercat să curteze clasa muncitoare, în timpul campaniei sale electorale.”Cred că este corect ca dumneavoastră, care v-aţi petrecut viaţa în uzină şi stiţi cum trăiesc oamenii, ar trebui să accedeţi în această funcţie”, i-a spus acum Putin lui Holmanskih, când l-a informat că va fi reprezentantul lui.

Preşedintele rus a creat în 2004 poziţiile de reprezentanţi regionali ai Kremlinului în cadrul unei reforme a puterii regionale, vizând să consolideze puterea centrală în teritoriu. Aceşti reprezentanţi nu au oficial prerogative, dar relaţia lor directă cu preşedintele le conferă o influenţă reală.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se va închide. Zeci de angajați rămân fără locuri de muncă
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
SUA și Ucraina vor SEMNA marți ACORDUL privind resursele minerale, conform surselor Reuters
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Interzis pentru români la aceste mașini. Vor fi radiate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Cel mai mare exercițiu antisubmarin NATO în Marea Mediterană: Șase submarine implicate
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă