Putin a părut să apere luni – într-o întâlnire cu susţinători, în cursul căreia a deplâns pierderea unor repere după prăbuşirea Uniunii Sovietice -, menţinerea Mausoleului dedicat memoriei lui Vladimir Lenin, considerat părintele Revoluţiei ruse, al cărui corp este depus în Piaţa Roşie din 1924.
„Mulţi spun despre Mausoleu că nu corespunde tradiţiei. Ce nu corespunde tradiţiei? Veniţi la Lavra Grotelor de la Kiev sau priviţi ce s-a întâmplat la Mănăstirea Pskov sau la Muntele Athos. Acolo există relicve ale unor persoane sfinte”, a spus el.
Organizaţia nonguvernamentală Memorial, fondată cu scopul de a salva memoria victimelor represiunii sovietice, a reacţionat ferm.
„Este o comparaţie absolut fără fundament”, a declarat Ian Racinski, un oficial din cadrul acestui ONG care militează de mai mulţi ani pentru ca rămăşiţele lui Lenin să fie retrase din Piaţa Roşie.
„Dacă cineva are nevoie de aceste relicve, putem construi o «biserică comunistă» altundeva. Piaţa centrală a oraşului nu este loc de cimitir”, a adăugat el.
Problema înhumării corpului părintelui Revoluţiei bolşevice revine frecvent la baza unor dezbateri din Rusia, începând de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991, şi până în prezent.