„Putin are un miros ciudat”. O fostă consilieră a lui Donald Trump face dezvăluiri despre liderul rus şi spune că acesta nu mănâncă la evenimente

Fiona Hill, consilier pentru Rusia sub mandatul de președinte al Donald Trump, a descris cum a fost să stai lângă președintele rus Vladimir Putin la cină, ea fiind încă sub impresia unui miros ciudat pe care spune că îl emană liderul de la Kremlin.
Daniel Spătaru
18 mai 2022, 15:30

Fiona Hill a făcut o serie de dezvăluiri în cadrul programului „Desert Island Discs”, al BBC Sounds, povestind experiența sa de a fi așezată la o distanță apropiată de liderul rus Vladimir Putin. „Mi-a sărit în ochi costumul, unul dintre cele mai fin croite, dar fizic am remarcat felul în care o mică venă îi pulsa pe partea stângă a feței”, a spus ea.

Pe lângă faptul că a mai observat ceea ce ea a descris drept „ceasul foarte scump” al lui Putin, Hill a mai observat că liderul rus „chiar ar avea nevoie de ochelari”, deoarece citeşte de pe cartoane pe care literele sunt scrise foarte mare. „Le-am putut citi pe toate, cartoane pe care îi erau indicate numele unor persoane, dar şi ce ar trebui să spună”, și-a amintit ea.

Citeşte şi Vladimir Putin suferă crunt. Gestul făcut joi, care l-a dat de gol pe liderul de la Kremlin VIDEO

De asemenea, Hill a mai observat că Putin „nu a mâncat și nu a băut nimic” în timpul mesei. Mai presus de toate, însă, Hill a mai spus că a fost frapată de mirosul liderului rus. „Acum, asta sună cu adevărat bizar, dar am simțit un miros că ar fi fost proaspăt spălat. Nu se dăduse cu colonie, dar era aproape ca și cum ar fi ieșit dintr-o baie specială pregătitoare sau cam așa ceva”.

Ea a mai spus că Putin nu a fost prea vorbăreţ și „abia mi-a aruncat o privire” pe tot parcursul mesei.

Nu este clar când a avut loc cina, deși Hill a spus pentru „Desert Island Discs” că s-a întâmplat în timp ce ea lucra ca ofițer de informații naționale, ea activând în Consiliul Național de Informații al SUA din 2006 până în 2009.

Citeşte şi Expert american: Al Treilea Război Mondial a început deja. Putin va folosi toate armele pe care le are la dispoziţie

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Alice Weidel propune alianță cu CDU după un rezultat istoric pentru AfD
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!