Putin, Merkel şi Hollande doresc o revenire cât mai grabnică la regimul de încetare a focului în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul federal german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au pronunţat în favoarea revenirii cât mai grabnice la regimul de încetare a focului în Ucraina şi a organizării unei reuniuni a Grupului de contact, cu participarea reprezentanţilor regiunilor rebele, informează joi ITAR-TASS.
Iulian Tudor
10 iul. 2014, 12:31
Putin, Merkel şi Hollande doresc o revenire cât mai grabnică la regimul de încetare a focului în Ucraina

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, cei trei lideri au continuat, în timpul unei discuţii telefonice, discutarea diferitelor aspecte ale situaţiei din criză din Ucraina, ţinând cont de operaţiunea armată ce se desfăşoară în sud-estul acestei ţări şi de numărul tot mai mare de refugiaţi ucraineni pe teritoriul Rusiei.

„S-a convenit continuarea contactelor pe marginea problematicii ucrainene”, subliniază Kremlinul.

Numai în ultimele 24 de ore trei soldaţi ucraineni angajaţi în ofensiva militară împotriva rebelilor din estul ţării au fost ucişi şi alţi 27 au fost răniţi, a anunţat joi serviciul de presă al „operaţiunii antiteroriste” duse de Kiev într-un comunicat citat de AFP.

Doi soldaţi au murit în timp ce un transport de trupe blindate BTR-80 a trecut peste o mină în localitatea Cervona Zoria, în regiunea Doneţk, precizează comunicatul. Un alt soldat a murit lângă localitatea Muratov, în regiunea Lugansk, după ce camionul în care se afla şi care transporta mai mulţi militari a fost prins într-o ambuscadă, potrivit Agerpres.

Rusia mobilizează forţe armate la graniţa cu Ucraina

Forţele Kievului, care au preluat în ultimele zile controlul în mai multe oraşe, între care fieful separatiştilor Slaviansk, încearcă să blocheze principalele bastioane ale insurgenţilor – Doneţk şi Lugansk.

Rebelii şi-au anunţat dorinţa de a rezista, deşi au recunoscut că forţele loiale Kievului sunt superioare atât ca număr, cât şi ca material militar.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri