Putin ţine cu Blatter. Preşedintele rus, declaraţie ŞOC despre scandalul de la FIFA

Vladimir Putin a declarat, joi, în cadrul unei intervenţii la o televiziune rusă, că Statele Unite ale Americii folosesc justiţia pentru a împiedica realegerea lui Joseph Blatter la preşedinţia FIFA.
Filip Stan
28 mai 2015, 11:23
Putin ţine cu Blatter. Preşedintele rus, declaraţie ŞOC despre scandalul de la FIFA

Vladimir Putin a reacţionat după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali, în cazul de corupţie în care au fost efectuate, miercuri, arestări la Zurich.

„Este vorba de o încălcare grosolană a regulilor de funcţionare a organismelor internaţionale”, a declarat Putin, acuzând Washingtonul că „impune propria justiţie altora”, într-un caz în care „niciunul dintre funcţionarii FIFA nu e american” şi în care „nicio faptă nu s-a produs în SUA”.

Şapte oficiali ai forului mondial au fost reţinuţi, miercuri, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiţie al SUA, în legătură cu fapte de corupţie: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), ataşat la cabinetul preşedintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreşedinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, şi José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Cei şapte erau prezenţi la Zurich pentru a lua parte la Congresul FIFA, în cadrul căruia vor avea loc, vineri, alegeri pentru preşedinţia forului condus de Joseph Blatter.

Actualul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, şi prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia forului mondial. Blatter, în vârstă de 79 de ani, se află la al patrulea mandat de preşedinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
Capital.ro
Cardurile de pe care NU trebuie să scoți bani de la bancomat. Regulă la orice bancă sau ATM din România
Playtech.ro
Când ajung pensiile în iunie 2025 prin Poșta Română? Anunț despre o posibilă întârziere
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Cele mai ieftine vacanțe de vară din România, cu doar 2000 de lei
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Anca, doctorița din Iași care a suferit un infarct la locul de muncă. Familia se pregătește acum de înmormântare
Cancan.ro
ULTIMELE cuvinte ale fostei jurnaliste, înainte de a-şi pierde cunoștința după ce a căzut de la etajul 5 cu fiica ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri prezidențiale 2025. Răsturnare de situație. Voturile au fost inversate. Anunțul a fost făcut public oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Anumite bancnote ies din circulație. Românii trebuie să-și recuperere banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mega-fraudă imobiliară în Ploiești: 14 persoane și firme, trimise în judecată pentru înșelăciune de aproape 9 milioane de euro