Putin, turbat în plină mobilizare. L-a dat afară pe cel mai mare general care se ocupa de logistica războiului din Ucraina

Rusia a anunţat sâmbătă înlocuirea în funcţie a celui mai înalt gradat însărcinat cu logistica, după ce ofensiva rusă în Ucraina a întâmpinat dificultăţi în acest domeniu.
Daniel Spătaru
24 sept. 2022, 15:15
Putin, turbat în plină mobilizare. L-a dat afară pe cel mai mare general care se ocupa de logistica războiului din Ucraina

Putin îşi dă afară generalii cu care a pornit la drum în campania din Ucraina. ”Generalul de armată Dmitri Bulgakov (în dreapta, în fotografie) a fost eliberat din funcţia de viceministru al Apărării şi a fost înlocuit cu general-colonelul Mihail Mizinţev”, s-a anunţat sâmbătă într-un comunicat venit de la Kremlin.

Mihail Mizinţev, care conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse, devine astfel viceministru al Apărării ”însărcinat cu aprovizionarea cu material şi tehnică a forţelor armate”, potrivit ministerului.

Mihail Mizinţev, în vârstă de 60 de ani, a ocupat numeroase posturi de conducere în Statul Major, în îndelungata sa carieră militară. El este vizat de sancţiuni impuse de Occident, din cauza rolului pe care l-a jucat în asediul Mariupolului, un oraş portuar în sud-estul Ucrainei, cucerit în mai de forţe ruse cu preţul unor distrugeri importante.

Citeşte şi Transformarea şocantă a unui militar de la Azovstal, după câteva săptămâni de captivitate rusă. De slab ce este, medicii nu pot să-l opereze

Această schimbare în Statul major intervine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea a sute de mii de ruşi, cu scopul de a-şi impulsiona ofensiva în Ucraina.

Mobilizare reprezintă o provocare de organizare importantă. Ea constă în convocarea rezerviştilor, în această ţară imensă, echiparea acestora, trimiterea lor către centre de antrenament, iar apoi pe front.

Citeşte şi Volodimir Zelenski recunoaşte: „Aproximativ 50 de militari ucraineni sunt ucişi zilnic în război. Pierderile ruşilor sunt de cinci ori mai mari”

Intervenţia militară rusă în Ucraina a scos însă la iveală dificultăţi importante în domeniul logisticii. O serie de analişti subliniază aceste carenţe ca fiind unul dintre motivele care explică dificultăţile cu care s-au confruntat trupele ruse de la începutul invaziei, la sfârşitul lui februarie.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster