Camerele video ar urma să funcţioneze zi şi noapte, iar transmisiile ar fi disponibile, în direct, pe Internet. Putin a făcut această propunere ca răspuns la denunţurile de fraudă electorală ale Opoziţiei, după alegerile din 4 decembrie.
Într-o intervenţie televizată, premierul i-a ironizat pe reprezentanţii Opoziţiei. Putin a spus că a crezut iniţial că panglica albă purtată de manifestanţi în semn de protest reprezenta un simbol al luptei anti-SIDA.
Partidul premierului a câştigat legislativele cu aproape 50 la sută din voturi. Scrutinul a declanşat ample mişcări de protest în Rusia. Putin este favoritul alegerilor din martie, când ar obţine al treilea mandat de preşedinte.