Quintus, despre IOHANNIS: Realmente țin la el, îl prețuiesc. Este un om de ispravă, un om serios

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, spune că liberalii ar trebui să intre la guvernare în toamna lui 2015 şi mărturiseşte că "ţine" la Klaus Iohannis fiindcă este "un om de ispravă, un om serios".
Ionela Marcu
15 ian. 2015, 12:59
Quintus, despre IOHANNIS: Realmente țin la el, îl prețuiesc. Este un om de ispravă, un om serios

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus  a declarat, într-un interviu pentru stiripesurse.ro, că el nu refuză posibilitatea ca în câteva luni PNL „să fie obligat sau să fie condamnat să ia puterea”.

Dar mie mi se pare că, înainte de a prelua puterea, deși actualul Guvern scârțâie rău, s-ar putea să fie nițel reperat mă gândesc Guvernul actual, ca nouă să ne lase timp măcar un an pentru a putea să ne consolidăm, începând de jos în sus și atunci să putem să dăm țării un Guvern adevărat, pe care îl pregătim, dar eu nu cred că următorul Guvern va fi neapărat unul liberal. Poate să fie tot un PSD îmbunătățit.

Eu mă gândesc la Guvernul din acest moment. Guvernul acesta nu poate să conducă țara până la alegerile următoare, trebuie să se întâmple ceva în partidul lor, în organizarea lor, pentru că, cu lucruri de fațadă așa, cu 5% și mă gândeam că mi s-a îmbunătățit viața pentru că am primit 80 de lei în plus la pensie, după 50 de ani de muncă. Adică cu asemenea măsuri sfidăm nevoile oamenilor”, a spus Quintus.

Quintus spune că PNL ar putea veni la guvernare „spre sfârșitul anului”.

DAN MIHALACHE, prezentat la Cotroceni drept şeful Cancelariei prezidenţiale VIDEO

În ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, Quintus a avut numai cuvinte de laudă.

„De puține ori m-am apropiat de un om atât de mult cum m-am apropiat de acesta. Înseamnă că este un om bun, în general Dumnezeu m-a ferit de anturaje cu oameni răi. Realmente țin la el, îl prețuiesc și este un noroc pentru țara noastră că în momentul de față și în următorii ani în fruntea țării avem un președinte care vine în locul unui personaj pe care nu-l mai numesc. Este un om de ispravă, un om serios! Este un cetățean român de origine germanică: când spune că facem lucrul bine făcut, așa îl face. Nu se joacă cu cuvintele și nici nu vorbește mai mult decât trebuie. Este o șansă a țării noastre că s-a întâmplat minunea din 16 noiembrie 2014.”

Despre Alina Gorghiu, seniorul liberal a spus: „Mie îmi este dragă fetița asta, a evoluat foarte bine. Crește în fiecare zi, am făcut un pas îndrăzneț, m-am alăturat lui, fără îndoială și eu sper cu înțelepciunea pe care o are la o vârstă totuși fragedă să aibă în jurul ei oameni cu care să se sfătuiască bine. Printre ei mă număr și eu și tot timpul îmi cere părerea, iar asta mă onorează. I-am și spus, atunci când am votat pentru ea, că atât cât voi mai putea am să fiu alături de ea și o voi sfătui în așa fel încât să facem ce este mai bine pentru conducerea partidului.”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI