Despre startul programului Rabla în 2021, ministrul UDMR a răspuns, invitat fiind la Digi24, că ”pornim în luna aprilie”, motivând această întârziere prin întârzierea aprobării Legii bugetului de stat, promulgată luni de președintele Klaus Iohannis.
Până la programul Rabla 2021, mai e un pas însă: ”Trebuie să aprobăm bugetul AFM (n.r. Administrația Fondului pentru Mediu)” a precizat Tanczos Barna, aprobare care va avea loc într-o ședință de Guvern.
Jumătate dintre cele 64.000 de maşini verificate în trafic de RAR în 2020 aveau deficienţe tehnice majore şi periculoase
”La SFÂRȘITUL lunii aprilie trebuie să fim gata cu Rabla ca să avem 8 luni de implementare” a mai spus ministrul. “Alocăm sume suficiente ca să fim eficienți, să schimbăm parcul auto. Sper să putem aloca sume mai mari. Sumele pe mașină vor fi cel puțin egale cu sumele pe care le-am avut până acum”, a explicat ministrul.
Rabla 2021: Șase din zece români vor mașină nouă
Programul „Rabla” de reînnoire a parcului auto va continua și în 2021, după ce bugetul de stat pe 2021 a fost aprobat în Parlament. Va aduce însă câteva schimbări semnificative față de anul precedent.
„Avem finanțare consistentă pentru schimbarea parcului auto”, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
De la debutul programului Rabla, în anul 2004, contravaloarea unui tichet a ajuns la 6.500 de lei. În cazul programului Rabla Plus, cei care doresc să-și achiziționeze o mașină electrică primesc 45.000 de lei, echivalentul a aproximativ 9.225 de euro.
Începând din 2021, diferența dintre prețul de vânzare a mașinii și subvenția acordată de stat poate fi acoperită și din alte surse decât cele permise anterior: credite bancare, leasing sau surse financiare proprii, potrivit Promotor. De asemenea, de anul acesta pot obține un tichet Rabla și cei care nu au o mașină de casat. Dealerii auto vor putea casa o mașină în numele lor.
Niciun alt stat membru al Uniunii Europene nu acordă o subvenție atât de consistentă. Forme similare există însă în Germania, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie sau în Statele Unite, cu reușite importate.
Uniunea Europeană vrea să interzică maşinile pe benzină, motorină şi GPL, până în 2025