„Aşa cum îl cunosc, văzându-l în spaţiul public de peste 20 de ani, nu cred că vreo clipă, preşedintele Traian Băsescu va sta în cumpănă să aleagă între propria piele şi interesul naţional, sintagmă pe care a folosit-o. Va merge până la capăt în a apăra legislatura, legea şi ordinea de drept. Toate celelalte consecinţe urmează să fie suportate şi revin în seama, în sarcina celor care vor forţa dincolo de lege, cu toate urmările, atât în plan intern, asupra condiţiilor de viaţă ale fiecărui român, cât şi în plan internaţional, în faţa unor instituţii şi a unor aliaţi, care s-au dovedit absolut inflexibili în funcţionarea statului de drept în România”, a declarat Radu F.Alexandru, într-un interviu acordat RFI.
Democrat-liberalul a recunoscut că a avut „o mare strângere de inimă, o foarte mare strângere de inimă la tentativa celei de-a doua suspendări”, dar nu îşi face griji pentru o nouă tentativă de demitere.
„Am făcut campanie electorală şi umblu de-o lună de zile, de dimineaţă până noaptea în casele şi stau de vorbă cu oamenii. E o cu totul altă abordare decât o prezintă USL-ul în sondajele lor şi aş spune că privesc cu mult mai mult optimism şansele lui Traian Băsescu de a trece cu bine o a treia tentativă de suspendare, decât le-am perceput la cea de-a doua. Deci aş fi optimist”, a precizat Radu F.Alexandru.
Preşedintele României, Traian Băsescu, riscă o a treia suspendare în cazul în care va refuza să îl aleagă pe Victor Ponta premier, în cazul în care USL va obţine o majoritate în Parlament.