Primul care a încercat aparatul care te ţine deasupra apei a fost chiar primarul Radu Mazăre. După experienţa trăită pe noul aparat, edilul a decis că îşi va cumpăra şi el unul.
„A fost prima dată când m-am dat pe el. Este o jucărie foarte interesantă. Următoarea etapă este să-mi pun jeturi şi la mâini şi să mă duc să îmi cumpăr unul”, a declarat Radu Mazăre.
Pentru 30 de minute cu flyboard-ul, turiştii trebuie să plătească 350 de lei.