„După o săptămână de campanii umanitare, cred ca plec undeva. În Asia. Am mai fost acolo”, a declarat Radu Mazăre.
Anul trecut, primarul Radu Mazăre a fost abandonat în jungla din Honduras, dar a ajuns întreg şi nevătămat acasă, după ce a fost în Venezuela şi Honduras cu ocazia Sărbătorilor. Şi a sărbătorit revenirea într-un club din Constanţa.
Îmbrăcat ca Indiana Jones, cu pălărie, jachetă, cămaşă albă şi cizme, primarul constănţean Radu Mazăre a descins în club la numai câteva ore după revenirea dintr-o expediţie în jungla din Honduras.
„În seara asta nu pot să dansez, sunt foarte obosit, abia am venit din junglă, din Honduras, acum patru ore, unde am avut o experienţă extraordinară. Am fost abandonat. A fost cea mai cruntă expediţie din viaţa mea”, a spus Mazăre, care totuşi nu s-a putut abţine de la câteva mişcări de dans.