Mare pasionat de vânătoare, Radu Pietreanu a fost surprins, într-una dintre zilele trecute, în timp ce se întorcea de la o partidă la care, probabil, a tras din plin cu pușca, scrie spynews.ro. Astfel, îmbrăcat vânătorește, ceva mai durduliu decât crede lumea că este, el a ajuns acasă și, din mașină, și-a scos, bine împachetată în husa specială, pușca.
Iar odată ajuns acasă, pare-se, Radu a fost primit „regește” de partenera lui de viață. Iar asta pentru că, după ce a intrat el, la jumătate de oră, a ieșit ea. O blondă interesantă, cu forme de fotomodel, femeia care, spun surse bine informate, îi ține companie încă de la divorțul petrecut cu mulți ani în urmă.
Aceasta, purtând niște pantaloni mulați care, cu siguranță, ar face un vânător să se trezească cu pușca descărcată, a urcat în mașină și, grăbită, a plecat la o sesiune de cumpărături, semn că Radu, chiar dacă a tras mult, a făcut-o fără succes, iar fazanul la care spera a rămas în siguranță, prin tufișuri.