Radu Ştefan Cernov, martor în dosarul de corupţie al lui Victor Ponta, a ajuns director la Transelectrica

Radu Ştefan Cernov, martorul cheie din dosarul în care Victor Ponta şi Dan Şova sunt judecaţi pentru prejudicierea complexelor energetice Turceni şi Rovinari, a avut parte de o ascensiune spectaculoasă după ce şi-a turnat la DNA foştii parteneri.
Iulian Tudor
09 aug. 2016, 06:39
Radu Ştefan Cernov, martor în dosarul de corupţie al lui Victor Ponta, a ajuns director la Transelectrica

Avocatul Radu Ştefan Cernov a ajuns în conducerea mai multor companii de stat, scrie jurnalul.ro. Astfel, Cernov s-a numit pe sine însuşi director în cadrul Transelectrica, din calitatea sa de membru în Consiliul de Supraveghere la aceeaşi societate.

Radu Ştefan Cernov este, din decembrie 2015, director al Direcţiei Juridice şi Contencios din cadrul CNTEE Transelectrica SA, „în urma concursului organizat de Companie, printr-o procedură total transparentă de recrutare şi selecţie, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare şi a procedurilor interne ale Companiei”, după cum anunţa societatea de stat. Problema este că Cernov făcea parte, din mai 2014, şi din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, structură care decide, printre altele, şi cine sunt directorii companiei. O promovare bine venită, în condiţiile în care indemnizaţia sa de la Consiliul de Supraveghere era una simbolică, de 27.000 lei pe an, în timp ce un director Transelectrica câştigă şi 280.000 de lei.

Radu Ştefan Cernov a fost partener cu Victor Ponta și Dan Șova la casa de avocatură Șova și Asociații în perioada semnării contractelor cu complexurile energetice Turceni și Rovinari pentru care Ponta și Șova sunt cercetați penal.

Radu Cernov a fost citat ca martor de DNA în dosarul Turceni-Rovinari, declarații ale sale apărând într-un referat al procurorilor anticorupție prin care aceștia solicitau Parlamentului, în primăvara lui 2015, încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova. Mai mult, în referatul citat se menționează că DNA a făcut și o percheziție la domiciliul lui Cernov, ridicând două agende cu însemnări personale ale acestuia în care se fac mențiuni în legătură cu negocierea de către Șova a contractelor de asistență juridică semnate cu complexurile Turceni și Rovinari.

DNA a dispus pe 17 septembrie trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta sub acuzațiile de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul Turceni-Rovinari. În același dosar a fost trimis în judecată, sub aceleași acuzații, și senatorul Dan Șova, care în plus este inculpat și pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, în dosar mai sunt implicați și trei foști directori de la complexurile energetice Turceni și Rovinari.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lidl bagă în magazine, de sâmbătă, 15 martie 2025, produsele pe care toți românii le caută. Sunt reduceri substanțiale la ele
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
O nouă lege promulgată de Ilie Bolojan. Românii care riscă cinci ani de închisoare
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Cine e bărbatul care l-a împușcat accidental pe jandarmul Răzvan Arnăut. Tocmai EL a comis o asemenea greșeală!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Ilie Bolojan cere o majoritate guvernamentală stabilă. Ce spune despre o eventuală funcție de premier VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante