După ce s-a aflat despre decesul ambulanțierului în vârstă de 60 de ani din județul Suceava, secretarul de stat aflat în fruntea Departamentului pentru Situații de Urgență a ales să transmită public, prin intermediul Facebook-ului, condoleanțe familiei greu încercate, dar și colegilor acestuia, de la SAJ Suceava.
Bărbatul care a pierit în cursul zilei de sâmbătă fusese înternat în primă fază la Spitalul Județean de Urgență Suceava, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, omul nu a putut fi salvat.
În urmă cu mai puțin de o lună, mai exact pe 7 aprilie, își pierduse viața primul ambulanțier de la SAJ Suceava confirmat cu noul coronavirus. Omul avea 53 de ani și a decedat la domiciliu.