Raed Arafat, PRIMA REACŢIE după ce tatăl unui TÂNĂR MORT ÎN COLECTIV l-a acuzat de CRIMĂ

INCENDIU COLECTIV. Raed Arafat şi fostul ministru al Sănătăţii Nicoale Bănicioiu sunt acuzaţi de crimă de tatăl lui Alexandru Iancu, unul dintre tinerii decedaţi după tragedia din Colectiv. Cu sufletul distrus de durere, omul vrea să se facă dreptate şi cere socoteală autorităţilor pentru că fiul său a murit pe un pat de spital din Bucureşti. Omul spune că fiul său avea o şansă la viaţă dacă era transferat în străinătate. Secretarul de stat se apără şi spune că starea de sănătate nu a permis transferul lui Alexandru Iancu.
Filip Stan
04 dec. 2015, 15:28
Raed Arafat, PRIMA REACŢIE după ce tatăl unui TÂNĂR MORT ÎN COLECTIV l-a acuzat de CRIMĂ

Alexandru Mihai Iancu, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a decedat pe 21 noiembrie, la Spitalul „Sf. Ioan”, din Capitală. Băiatul era din București, avea 22 de ani și absolvise Academia de Studii Economice (ASE). Tânărul era un mare pasionat de muzică şi cânta la chitară. De asemenea, Alex era fan Goodbye to Gravity, postând pe pagina de socializare mai multe videoclipuri ale formaţiei şi îndemnându-şi, pe 29 octombrie, prietenii de pe pagina de socializare să meargă la concertul trupei din clubul Colectiv.

Te-ai dus printre stele, Johnny Depp al nostru! Mă bucur că te-am cunoscut, om minunat! Condoleanţe familiei!„, a scris una dintre prietenele tânărului, pe pagina acestuia de Facebook.

Au trecut aproape două săptămâni de când Alex a închis ochii pentru totdeauna. A lăsat în urmă multă durere. Tatăl său nu poate accepta că niciodată nu-și va mai vedea copilul și încearcă să înțeleagă de ce toate aceste nenorociri s-au întâmplat. Nu-şi mai găseşte liniştea şi cere ca cei vinovaţi să plătească.

„Zile întregi am umblat năuc, neînţelegând nimic din ce se întâmplă. Alexandru a fost scos de prieteni din Colectiv, a fost dus la salvări şi predat unui medic. Vorbea, stătea în picioare şi era speriat de moarte, deşi reuşea să facă câte o glumă. Aici se rupe filmul, pentru că la spital nu ajunge cu SMURD-ul. A fost trimis cu o maşină particulară. La spital, medicii au muncit ca nişte eroi, am toată stima şi respectul pentru eforturile lor, dar erau medici de urgenţă fără experienţă în operaţiunile cu arşi, cu arşi foarte grav şi intoxicaţi. Copiii ăştia care aveau arsuri pe diferite suprafeţe, dar foarte grave, trebuiau să fie introduşi într un mediu absolut izolat şi trataţi de specialişti în arsuri sau, cel mai bine, trebuiau trimişi imediat acolo unde puteau fi trataţi de specialişti şi cu aparate performante. În schimb, ei fost ţinuţi în medii nesigure, trataţi cu eforturi foarte mari din partea personalului extrem de sufletist, de implicat, dar fără experienţă în domeniu.

Astfel, infecţiile s-au dezvoltat, iar dacă ţin cont şi de faptul că toţi copiii plecaţi în străinătate au plecat cu bacterii specifice căpătate în spitale, îmi dau seama că Alexandru şi ceilalţi au fost ucişi. Au fost condamnaţi la moarte din primele zile, atunci când vedeam la televizor cum ministrul sănătăţii şi Arafat spuneau că totul este sub control şi că ne descurcăm. Nu v-aţi descurcat domnilor, iar indecizia voastră a fost criminală. Domnule Arafat, acum o săptămâna îi spuneam lui Cristian Tudor Popescu, într un comentariu făcut la un articol al dânsului, că ar trebui să tacă şi că dumneavoastră sunteţi un om care ştiţi ce faceţi. Acum, domnule Arafat, va cer socoteală pentru uciderea copilului meu. Salvarea dumneavoastră nu l-a dus la spitalul potrivit, de fapt nu l-a dus deloc. Astfel s-a pierdut timp. Şi viaţa copilului meu. Dar asta este doar un caz. Vă voi mai povesti câte ceva, domnule Arafat. Smurd-ul dumneavoastră, pompierii, poliţiştii prezenţi la faţă locului, habar nu ştiau ce să facă, erau debusolaţi, dezorganizaţi. Nu o spun eu, o spun cei din Colectiv, cei care se scoteau unii pe alţii din foc. Domnule Bănicioiu, ştiţi ce aţi făcut pierzând o săptămâna fără să trimiteţi copiii în străinătate? I-aţi ucis. Sunteţi un criminal”, a scris tatăl lui Alex pe Facebook.

CE ÎI RĂSPUNDE RAED ARAFAT TATĂLUI CARE ÎL ACUZĂ DE CRIMĂ

Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi cel care a coordonat întreaga operaţiune privind victimele din Colectiv, fiind, totodată, şi cel care a semnat pentru transferurile răniţilor la spitale din străinătate, a reacţionat pe pagina sa de Facebook la acuzaţiile ce-i sunt aduse.

„Am vazut scrisoarea publicata de parintele unui tanar care a decedat din pacate la trei spatamani dupa incendiul de la Colectiv si am inteles durerea tatalui tanarului, insa vreau sa clarific doua aspecte, nu ca raspuns la scrisoare, ci doar pentru cei care citesc toate datele care se pun pe net si in spatiul public in speranta ca la un moment dat, cu timpul, tatal tanarului va intelege ca nu puteam din pacate face mai mult si nu puteam transfera fiul lui in alta parte din motive obiective cauzate de starea lui, care nu pemitea transferul”, a scris, vineri seara, Raed Arafat pe pagina de Facebook.

Privind transferul lui Alex de la locul tragediei cu o maşină personală, secretarul de stat spune că totul s-a întâmplat probabil pentru că un alt pacient se afla într-o stare mai gravă.

„Referitor la problema transportului de la locul incendiului a tanarului resepctiv cu o masina particulara si a refuzului de a fi luat de o ambulanta, pot spune ca in astfel de situatii, cand numarul victimelor este coplesitor, nu poti sa-i iei pe toti de odata si nici nu poti avea o ambulanta pentru fiecare imediat. De aici apare triajul, care la fata locului se bazeaza pe diferentierea celor care au pericol iminent de moarte si sunt salvabili, de cei care nu sunt in pericol iminent de moarte. Deci, cu alte cuvinte daca un echipaj de ambulanta sau SMURD refuza sa ia un pacient la un moment dat, nu inseamna ca l-a refuzat permanent si poate a fost alt pacient cu risc mai mare care trebuia transportat inainte”, a mai spus Arafat.

De asemenea, secretarul de stat explică şi de ce Alex nu a fost transferat în străinătate.

„Referitor la Transferul in strainatate al tanarului, pot spune ca Spitalul Sfantul Ioan unde el se afla, a fost vizitat de mai multe echipe de medici straini care decideau pe cine pot primi in spitalele lor. Selectia s-a facut dupa cum am mai explicat, dupa gravitatea si transportabilitatea pacientului.

Din pacate unii pacienti nu erau transportabili nici pentru distante mici. Tanarul respectiv a fost pe aparate complexe, care nu ne permiteau sa-l transportam si sa intrerupem functionarea lor, el era pe un aparat ECMO, numit laic „plamani artificiali”, unul din foarte putine astfel de aparate in Romania fiind adus special pentru el din alt spital (astfel de aparate sunt rare si in sectiile de terapie intensiva si in alte tari incepand sa fie introduse in numar mai mare numai recent), care îi asigura schimbul de oxigen in locul plamanilor care erau foarte afectati, acesta fiind de la bun inceput, conform datelor pe care le am, in insuficienta respiratorie acuta grava care a evoluat nefavorabil. Totodata tanarul era si pe hemodiafiltrare (aparat de dializa), care il suplinea functia rinichilor. Mai jos am adaugat un link la un fragmnet din emisiunea lui Mihai Gadea din Antena 3 in care sunt reluate fragmente din discutiile cu medicii straini care au vizitat pacientii. Merita vazut ce spune doctorita din Anglia despre transferul pacientilor arsi ca sa se inteleaga cat de complexa este problema respectiva. Transferul in masa al pacientilor in alte tari nu putea fi efectuat imediat si trebuia pregatit, din punctul de vedere al pacientilor dar si din punctul de vedere al tarilor primitoare. Unul dintre medicii care comenteaza spune clar ca momentul ales pentru transfer a fost cel potrivit”, a scris Raed Arafat pe pagina de Facebook.

Vezi şi: Mărturia unui rănit la Colectiv, tratat în Norvegia: În România mi-aş fi pierdut mâinile VIDEO

Acuzaţiile făcute de tatăl lui Alex par să fie susţinute şi de un medic de la Spitalul de Arşi din Capitală care a declarat, într-un interviu pentru tolo.ro, că cei mai mulţi dintre tinerii răniţi din clubul Colectiv „au fost omorâți de bacteriile care infectează spitalele și nimeni dintre șefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta”.

La noi, la Spitalul de Arși, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare. La Spitalul de Arși oamenii mor pe capete de ani de zile din cauza septicemiei dezvoltate din bacterii. De ce n-au fost anunțate familiile din primele zile, ca să aibă opțiunea de a-i transporta în străinătate?! Infecțiile cu bacterii apar, din experiența noastră, cam din ziua a cincea. Ar fi fost timp. Intubați, ei puteau fi transportați.  Oamenii mor pentru că acești germeni intraspitalicești sînt foarte agresivi și rezistenți. Iar bacteriile devin imune pentru că, în spitale, se folosesc în exces antibiotice”, a dezvăluit medicul de la Spitalul de Arşi, care are vechime de peste 17 ani în operaţii cu arşi.

Acelaşi medic a făcut mărturisiri revoltătoare. Potrivit acestuia, bolnavii sunt spălaţi într-o singură cadă.

Fiecare bolnav ar trebui izolat. Circuitele de acces, la fel. Aerul lui trebuie supravegheat. La noi, toți bolnavii sînt spălați într-o singură cadă. Se dezinfectează cada, e adevărat, dar întrebați-i pe șefii spitalului dacă e suficient! Germenii selectați în spital sînt extrem de rezistenți. Răniții au murit nu doar din piocianic. Au murit și din acinetobacter, un germene de asemenea foarte agresiv. Am avut cazuri în care analizele bolnavilor indicau prezența a patru, cinci bacterii! Nu au avut nici o șansă nici dacă au ajuns în străinătate, că au ajuns deja suprainfectați„, a declarat doctorul.

CITEŞTE ŞI INCENDIU COLECTIV. 31 de răniţi, internaţi în spitale, şase sunt în stare critică şi gravă

Adrian Stănculea, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Arşi a confirmat joi dezvăluirile medicului care doreşte să rămână anomin. „Am avut 27 de bolnavi internaţi, au decedat 6. Trei au murit din cauza infecţiilor„, a declarat joi Adrian Stănculea, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Arşi.

Intotdeauna intr-o sectie ATI exista contaminare bacteriana si infectie. A doua etapa a pacientului mare ars este etapa infectioasa. Dacă în România exista un centru de arşi în care fiecare pacient avea propriul salon, asistenta, management, probabil rata de infectie era ceva mai mica. Asta nu inseamnă ca in marile spitale din lume nu se intampla asta. Infecţiile sunt raportate, nu am ascuns nimic„, a declarat Cristian Nițescu, directorul medical al Spitalului de Arşi din Bucureşti.

CITEŞTE ŞI COLECTIV. Medic Spitalul de Arşi: „Tinerii au murit într-o bombă biologică, din cauza infecţiilor intraspitaliceşti”

Infecțiile intraspitalicești din secția ATI sunt mult mai mari, deoarece arșii nu se mai pot apăra din punct de vedere imunitar. Acești pacienți au plămânii încărcați, nu i se ventilează bine, deci sunt predispuși la infecții intraspitalicești„, a completat directorul medical al Spitalului de Arşi.

Potrivit unui medic de la Spitalul de Arşi, toți răniții au fost spălați într-o singură cadă, existând posibilitatea ca germenii și microbii să fie transferați de la un pacient la altul. Directorul spitalului a confirmat şi acest fapt.

Este o singură cadă pentru că nu există spaţii pentru 2 sau 10. Un salon pentru marii arşi ar trebui să aiba cada proprie. Faptul că noi avem 2 paturi in ATI de mare ars este o realizare pentru Romania, nu mai există în alte spitale„, a mai spus Niţescu.

CITEŞTE ŞI COLECTIV. Alexandru Rafila: Infecţiile intraspitaliceşti, aproape imposibil de evitat din cauza lipsei camerelor sterile

De asemenea, Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a trimis o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, prim ministru Cioloș, ministru Cadariu în urma incendiului din clubul Colectiv.

„Vă solicită să salvați vieți. Viețile tinerilor din ‪#‎colectiv‬. Pentru că acești tineri sunt tratați în spitale ce nu au secții dedicate marilor arși, cu terapie intensivă de specialitate, cu camere sterile și condiții de asepsie, cu echipamente și personal specializat și dedicat, riscă să-și piardă viața din cauza septicemiilor. Este imoral și ilegal să-i lăsăm să moară…

În mai multe spitale din București au ajuns, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, în aproximativ 2 ore, peste 180 de victime. Medici care nu tratează arși în mod obișnuit s-au trezit puși în situația de a se ocupa de zeci de victime, zeci de ore la rând, până la epuizare, fără protocoale și fără dotările minime necesare. Ei au fost la fel de sacrificați ca pacienții lor… Ministerul Sănătății știe că această patologie este una specială, care nu se poate trata oriunde”, se arata in scrisoare. 

Secretarul de stat din ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a afirmat că felul în care s-a intervenit atât la locul tragediei, cât şi la nivelul spitalelor a fost unul adecvat, care nu ar fi fost posibil în multe alte capitale Europene poate chiar mai dezvoltate. Totodată, Arafat a ţinut să sublinieze că transferul pacienților în străinătate a fost făcut la momentul potrivit, în ciuda opiniilor exprimate de mulţi.

„Din punctul meu de vedere, al intervenției, a fost o intervenție adecvată pentru situația respectivă. Am comparat cu intervenții similare din alte țări. Am luat un incediu din SUA. Acolo s-au concentrat 64 de ambulanțe, noi am reușit să concentrăm 57 plus mașinile de dezastre. Partea de spitale și transfer la spitale: ce știm cu siguranță este că Bucureștiul a făcut față la o situație care ar fi îngenuncheat multe capitale europene. Partea de transfer către alte țări: am reușit într-un timp acceptabil și la momentul respectiv s-a făcut tranferul a 39 de pacienți. Câțiva au plecat pe cont propriu. Faptul că am dus 39 de oameni în afara Românieie este un lucru imens. Noi am avut încă din ziua de sâmbătă colaborări cu colegi din alte țări”, a spus secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, la B1 TV.

Doctorul Arafat a vorbit și despre informațiile apărute în spațiul public, referitoare la ascunderea unor cadavre: „Mai e aspectul dezinformărilor. Încerci să creezi o emoție la populație, ca să reacționeze și să facă ceva. Una din probabilități este ca să iasă în stradă sau să scazi încrederea în ce se întâmplă sau în anumiți oameni. Acest lucru înseamnă manipulare. Prima dată s-a spus că am ascuns cadavrele, după care s-a corectat nuanța şi s-a spus «îi țin sub ventilatoare și anunță pe rând că au decedat». Această chestie a încercat să se perpetueze. Nu a mers prea departe, dar tentativa a existat”, a spus Arafat.

Citeşte şi COLECTIV. Alexandru Rafila: Infecţiile intraspitaliceşti, aproape imposibil de evitat din cauza lipsei camerelor sterile

Zeci de persoane, în mare parte aparținători și cunoștințe ai celor care și-au pierdut viața sau au fost răniți în incendiul din clubul Colectiv, au mers luni la locul tragediei, la o lună după cele întâmplate, pentru a duce flori, a aprinde o candelă și a spune o rugăciune în memoria celor 60 de persoane care au murit.

Împietriţi de durere, cu ochii prea obosiţi de atâtea lacrimi vărsate, rudele celor care au pierit în clubul morţii şi-au adunat cu greu puterile să vină la locul tragediei. Au aprins o lumânare şi au lăsat o floare, rugându-se ca acolo, sus, unde s-au dus cei 60 de tineri, lor să le fie mai bine. Pentru viaţă se luptă acum 30 de răniţi, care sunt internaţi în spitalele din străinătate, ultimul fiind transportat luni la Viena, cu un avion al ministerului de interne.

Alţi 31 de tineri primesc îngrjiri medicale în spitalele din Capitală.

Momente cumplite au fost şi pentru cei cinci copii ai Mariei Ion, femeia de serviciu din clubul Colectiv care a murit în noaptea tragediei. Ei au aprins în faţa clubului lumânări.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Pot femeile să intre în biserică în perioada menstruației? Un preot a lămurit misterul: “E o rânduială a firii”
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Playtech.ro
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Viorica de la Clejani, imagini de infarct. Cum s-a afișat vedeta
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Transformarea și viitorul fără fum al Philip Morris România: Detalii despre investițiile și strategiile companiei
MediaFlux
RĂSTURNARE în POLITICĂ! CRIN ANTONESCU a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!