Raeţchi: La mai bine de un an de când a devenit ministru, Carmen Dan tot nu cunoaşte starea de fapt din sistem

Deputatul PNL Ovidiu Reţchi a transmis vineri că, la un an de când este ministru de Interne, Carmen Dan "tot nu cunoaşte starea de fapt din sistem", iar defictul de peste 24.000 de cadre de poliţie s-a văzut în anul 2017, când cazurile de ultraj asupra agenţilor şi cetăţenilor s-au intensificat. El mai spune că orice bilanţ asupra ministrului de Interne "ar conduce la ideea că avem un ministru incompetent, iar demisia sa din funcţie este singura soluţie”.
Romania TV
16 feb. 2018, 14:47
Raeţchi: La mai bine de un an de când a devenit ministru, Carmen Dan tot nu cunoaşte starea de fapt din sistem

“Este penibil că la mai bine de un an de când a devenit ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan tot nu cunoaşte starea de fapt din sistem şi spune că a solicitat-o în acest sens. În acest ritm, poate până la finalul mandatului, Carmen Dan va înţelege şi va putea numi cu nume şi problemele din Poliţie, numai că va fi prea târziu şi criza de personal din sistem se va acutiza”, afirmă Ovidiu Raeţchi, potrivit News.ro

El spune că deficitul de poliţişti depăşeşte 24.000 de persoane, iar cazurile de ultraj asupra siguranţei cetăţenilor şi asupra poliţiştilor s-au intensificat în 2017. De asemenea, liberalul mai spune că salariile diminuate din Poliţie au afectat în jur de 8.000 de poliţişti din ţară.

Deficitul de cadre depăşeşte cifra de 24.000, cu efecte grave nu doar asupra siguranţei cetăţenilor, dar şi asupra siguranţei poliţiştilor, în condiţiile în care cazurile de ultraj au crescut semnificativ în 2017. Poliţiştii sunt suprasolicitaţi, îşi pun viaţa în pericol atunci când sunt nevoiţi să patruleze singuri iar acum, mulţi dintre ei, s-au trezit cu veniturile reduse. Cele mai recente inovaţii fiscale ale guvernării Dăncilă-Dragnea nu au ajutat: eliminarea sporului de permanenţă pentru poliţişti, în valoare de 40% din salariul de bază a condus la scăderi de venituri semnificative pentru circa 8000 de persoane. Acum, Carmen Dan spune că nu mai are baze legale pentru acordarea acestui spor, ca şi cum ar fi fost luată complet prin surprindere de faptul că poliţiştii au rămas fără o parte semnificativă din venituri”, continuă acesta.

Raeţchi mai crede că şi modul în care Carmen Dan şi PSD au gestionat OUG privind pensiile de serviciu a generat panică, instabilitate şi plecări numeroase din sistem, tocmai la nivelul unora dintre cei mai bine pregătiţi şi experimentaţi profesionişti, iar o parte din structurile de conducere ale MAI au fost decimate.

În final, Ovidiu Raeţchi susţine că orice bilanţ asupra ministrului de Interne „ar conduce la ideea că avem un ministru incompetent şi că demisia sa din funcţie este singura soluţie”.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda delicioasă prin care să gătești puiul. Nu ai nevoie de cuptor și va fi bun de te lingi pe degete
Capital.ro
Elena Udrea a pus ochii pe Călin Georgescu. Anunțul aruncă în aer România: Sunt acum pe invers?
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Criza energetică din Transnistria, urmată de cererea privind integrarea regiunii pro-ruse în Federația Rusă ANALIZĂ
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Anca Țurcașiu, incendiară în vacanță. Cum a fost surprinsă alături de iubit
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu! Britanicii zguduie România din temelii. Au venit datele
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Rusia a bombardat masiv Ucraina în ultima săptămână, anunță Zelenski
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! CUTREMUR în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio, aventură! Bun venit, plictiseală: noul simbol al succesului