Rafila, despre şansele ca alegerile locale să fie organizate în septembrie: Dacă nu se întâmplă o schimbare importantă, mai degrabă nu

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat că alegerile locale pot avea loc pe 27 septembrie, numai în condiţiile în care infectările cu noul coronavirus vor fi ţinute sub control în România şi dacă populaţia va respecta toate recomandările. În cazul în care nu se va întâmpla o schimbare importantă în două-trei săptămâni, scrutinul nu ar putea avea loc.
Romania TV
24 iul. 2020, 19:14
Rafila, despre şansele ca alegerile locale să fie organizate în septembrie: Dacă nu se întâmplă o schimbare importantă, mai degrabă nu

„Dacă noi reuşim până în luna septembrie, la jumătatea lunii septembrie, să ţinem lucrurile acestea sub control, să reducem numărul de cazuri, să scădem acea rată de transmitere sub 1 ca să existe o scădere sustenabilă, sigur, alegerile pot avea loc fără niciun fel de problemă cu nişte măsuri a de protecţie a celor care sunt în secţiile de vot. Gândiţi-vă că discutăm de peste 200.000 de persoane care sunt în secţiile respective. Înţeleg că sunt peste 18.000 de secţii de vot, iar dacă punem o medie de 10 persoane, cred că ducem undeva spre 200.000. Şi accesul alegătorilor poate fi şi el controlat încât să evite aglomeraţia”, a declarat Alexandru Rafila la postul Digi 24, citat de News.ro.

BILANŢ CORONAVIRUS 24 iulie România. Un nou record: 1.119 cazuri noi de COVID în 24 de ore, peste 300 de pacienţi la ATI

Întrebat dacă alegerile locale vor putea fi organizate în condiţiile în care numărul de infectări cu COVID-19 se menţine la 1.000 pe zi, Alexandru Rafila a explicat că depinde foarte mult de trendul de la acel moment.

„Dacă avem 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă de creştere susţinută, cum este cea de acum, răspunsul este nu, dacă am 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă lungă de scădere, adică să zicem că ajungem la nişte cifre foarte importante şi lucrurile merg rapid în jos datorită responsabilităţii populaţiei şi măsurilor pe care le ia Guvernul, atunci putem să ne punem problema că se organizează. Deci depinde nu numai de cifra în sine, ci depinde foarte mult trendul în mijlocul căruia ne aflăm”, a precizat Rafila, conform sursei citate.

ALDE cere amânarea alegerilor locale. „Dacă nivelul de îmbolnăvire a populaţiei e unul ridicat, nu putem vorbi de campanie electorală”

De asemenea, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a afirmat că alegerile nu vor putea avea loc dacă nu va avea loc op schimbare importantă în atitudinea oamenilor în următoarele săptămâni.

„Mie mi-e foarte greu să cred că dacă nu se întâmplă o schimbare importantă în următoarele săptămâni, două – trei săptămâni maxim, o schimbare importantă în abordare şi comportament, mi-e greu să cred că trendul va putea fi inversat şi alegerile pot avea loc la data de 27 (septembrie – n.r.). Deci mai degrabă, nu”, a mai precizat Rafila.

Alexandru Rafila, după ce Italia a anunţat carantinarea românilor. „Avem de 10 ori mai multe cazuri raportat la populaţie decât Italia”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ridicarea ștergătoarelor în parcare se lasă cu dosar penal. Când gestul de răzbunare aparent banal devine infracțiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării