Cristinel Drondu, profesor de matematică din comuna Hinova, a fost atacat în propria casă de două persoane cu feţele acoperite. Atacul a avut loc în toiul nopţii, în localitatea Cârjei.
„Au spart geamul cu toporul, apoi au intrat peste mine, m-am trezit în pumni, nici nu am reuşit să îi văd. Nu am supărat pe nimeni, nu ştiu cine şi de ce a făcut asta”, a declarat victima.
Omul este convins că totul este o răzbunare politică.
„M-am gândit să candidez şi eu ca consilier. M-am înscris la PNL. Motivul cam ăsta e. Cel mai probabil agresorii sunt apropiaţi ai consilierului principal. Adică ai pădurarului”, a subliniat Cristinel Drondu.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe, distrugere şi violare de domiciliu.