Raluca Prună: Reducerea pedepselor pentru condiţiile din penitenciare este pentru toţi deţinuţii: corupţi, hoţi sau violatori

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune că propunerea de reducere a pedepselor în compensaţie pentru condiţiile improprii din penitenciare este pentru toţi deţinuţii, fie ei corupţi, hoţi sau violatori şi nu reprezintă o graţiere mascată. Sindicaliştii din sistemul penitenciar spun însă că deţinuţii vor fi eliberaţi înainte de termen cu până la 156 de zile, că nu este firesc ca un deţinut periculos să plece mai repede acasă, unde poată să ia legătura cu victima sa.
Filip Stan
11 nov. 2016, 13:54
Raluca Prună: Reducerea pedepselor pentru condiţiile din penitenciare este pentru toţi deţinuţii: corupţi, hoţi sau violatori

Sindicaliştii susţin că vor exista “profitori” şi se va ajunge la situaţia unui “traseism” între penitenciare al deţinuţilor care vor vrea condiţiile pentru obţinerea acestor zile de câştig.

Preşedinte Sindicatului “Omnia” din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, i-a spus ministrului Justiţiei că această dezbatere a fost organizată pentru a prezenta principalele probleme ale proiectului de reducere a pedepselor în compensaţie pentru condiţiile de detenţie improprii, despre care sindicaliştii cred că este un act de graţiere colectivă mascată.

“Orice act normativ care se referă la punerea masivă în libertate înainte de termen este un act de graţiere mascată. Astfel de acte au efecte negative. Într-un an, după aşa-zisa degajare a penitenciarelor, deţinuţii se vor întoarce acolo. Aşa este. Experienţa ne învaţă că plusul pentru penitenciare nu se va resimţi. În următorii ani, criminalitatea creşte şi în anii următori ajung mai mulţi deţinuţi în penitenciare. Dacă guvernul vrea să-şi asume o amnistie sau graţiere colectivă, guvernul trebuie să motiveze corespunzător şi să o facă, nu să vină cu astfel de proiecte”, a spus Dumitraşcu, la dezbaterea proiectului de modificare a legii privind executarea pedepselor.

El a adăugat că deţinuţii vor fi eliberaţi înainte de termen cu până la 156 de zile, asta pentru că statul român nu poate îmbunătăţi condiţii de detenţie.

Liderul sindical a arătat că raportarea la suprafaţa totală a camerei de detenţie pe care proiectul o propune ca şi referinţă în calcularea suprafeţei disponibile pentru fiecare deţinut este eronată, CEDO făcând în permanenţă referire la „floor space” – “spaţiu util pe podea”. El a precizat că standardul internaţional la acest moment este de patru metri pătraţi, iar în proiectul de lege se  prevede un spaţiu de trei metri pătraţi, ceea ce înseamnă că, în acest fel, România nu scapă de procesele la CEDO pentru condiţiile din penitenciare.

Sindicaliştii reclamă şi faptul că Ministerul Justiţiei nu prezintă o justificare pentru acordarea beneficiului de trei zile considerate executate la fiecare lună în detenţie în condiţii improprii şi susţin că, în lipsa unor investiţii, aceste zile nu vor face condiţiile de detenţie mai bune.

“Nu este clar de ce s-au ales trei zile. De ce nu cinci sau zece? Cred că nimeni nu a evaluat în concret, ci la bază este un proiect de aproximare avut în vedere de iniţiator. Trebuie să avem în vedere şi interesul victimei. Nu este firesc ca un deţinut periculos să plece mai repede acasă, să aibă posibilitatea de a interfera cu victima sa”, a mai spus Dumitraşcu.

Sindicaliştii i-au reproşat ministrului Raluca Prună şi că nu a fost făcut un studiu de impact înainte de a fi elaborat acest proiect. Aceştia au arătat că experţi ANP estimează un plus la liberări condiţionate de aproximativ 700 în primele şase luni de la aplicarea noilor prevederi.

Mai mult, sindicaliştii susţin că iniţiatorii proiectului au ignorat faptul că sunt deţinuţi şi în centrele de detenţie şi arest preventiv ale Ministerului Afacerilor Interne, şi pentru aceştia trebuind să existe un beneficiu dacă stau în condiţii improprii.

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanţu, a arătat că Ministerul Justiţiei nu a luat în calcul când a elaborat proiectul că, odata cu aplicarea noilor norme, va exista un traseism între penitenciare al deţinuţilor care vor vrea condiţiile pentru obţinerea acestor zile de câştig. “Nu se spune care este instanţa ce soluţionează aceste cereri ale deţinuţilor”, a precizat Dorobanţu.

Ministrul Raluca Prună le-a spus sindicaliştilor că îi invite să trimită la Ministerul Justiţiei aceste aspecte, de care se va ţine cont în redactarea proiectului final.

În ce priveşte acuzaţia că proiectul de modificare a legii privind executarea pedepselor ar reprezenta o graţiere mascată, Raluca Prună a spus: “Nu am fost un ministru deloc timid şi am spus cu claritate că nu voi dispune o lege a graţierii. Nu asta este soluţia. Noi mergem în logica articolului 96, în care zilele pentru lucrări ştiinţifice nu reprezintă o graţiere mascată”.

Legat de faptul că ar trebui să existe un tratament diferenţiat în funcţie de durata de detenţie şi natura infracţiunii, ministrul Justiţiei le-a spus sindicaliştilor că iniţiatorii proiectului au făcut o legătură între acest beneficiu acordat pentru condiţiile improprii din penitenciar şi momentul la care se ajunge la liberare condiţionată.

Ministrul a mai spus că nu a fost făcut un studiu de impact foarte elaborat în acest sens pentru că nu au fost găsite la multe legi de această natură astfel de studii.

“Consider că am propus un număr de zile rezonabil. (…) Dreptul acesta este pentru toată lumea, nu doar pentru corupţi sau doar hoţi, sau doar violatori. Avem şi corupţi printre cei care vor beneficia. (…) Codul penal prevede clar confiscarea extinsă, dacă ne punem problema că aceştia rămân cu banii după executarea pedepsei”, a explicat Rauca Prună.

Ministrul Justiţiei a mai spus că a cerut să i se spună cât durează construcţia unui penitenciar, iar răspunsul a fost că durata este de cinci ani “dacă totul merge şnur”. Raluca Prună a adăugat că, pe de altă parte, intenţia nu este “să umplem ţara de penitenciare”.

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, în 3 noiembrie, proiectul de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se încearcă stabilirea unor măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii, aceştia urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate. 

Potrivit proiectului de lege de modificare şi completare a Legii 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă, se mai arată în proiect.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că acestea reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România. 

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Ingredientul banal care desfundă țevile. Se folosește în toate gospodăriile
Capital.ro
Călin Georgescu a înfuriat acum toată planeta. A anunțat public în fața tuturor: Nu recunosc!
Playtech.ro
Trei cutremure într-o singură oră, în România! Pământul s-a mişcat în zone ciudate...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
De ce plătesc românii printre cele mai mari taxe pe salarii, deși sunt cei mai săraci din UE și ce e de făcut: „Timpul s-a scurs demult”
wowbiz.ro
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României!
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Lucian Viziru, incident la întoarcerea în țară. A chemat Poliția
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
BREAKING | Procurorii DIICOT, percheziții la reședința Ioanei Băsescu. Este vizată și ea într-un dosar controversat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a dat vestea cea mare: Eu în continuare merg pe turul doi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Schimbările climatice amenință economia imobiliară din SUA cu pierderi de 1,47 trilioane de dolari
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! A fost deschis DOSAR PENAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pensionarii care primesc 1000 de lei la pensie. Cine sunt norocoșii